Cum arăta Flick înainte să devină celebru. Acum e însurat cu Miss Planet, în urmă cu câțiva ani nici nu putea să viseze la ea

20 02. 2021, 09:47

Pe Flick sau Domnul Rimă, cum mai este cunoscut, îl știe o țară întreagă. Face rime despre orice, oricine, la orice oră din zi sau din noapte. Are un talent rar întâlnit în lume, am putea spune. Iată cum arăta acesta în tinerețe, când lumea nu știa încă de ce este capabil!

Cum arăta Flick înainte să devină celebru

Cel care a făcut publice imagini cu Flick a fost chiar nașul său de cununie, cunoscutul om de radio și televiziune Daniel Buzdugan. Cei doi sunt prieteni foarte buni, de foarte mult timp. Filcea Sebastian Andrei, pe numele său real, s-a născut în Prahova, în orașul Câmpina. Tot acolo și-a căpătat și celebra sa poreclă: Flick. Dar de unde vine aceasta? Ei bine, chiar el a făcut mărturisiri complete.

“De la Filcea, un coleg mi-a spus Flick. Flick s-a născut în clasa a doua. Toți colegii mă știau de lick în liceu, în facultate am plecat fără această poreclă, eram Andrei Sebastian. Când am intrat în lumea radioului, am văzut că DJ-ii aveau nume sonore și mi-am amintit de Flick. Învățam destul de bine, în clasa întâia am luat premiul întâi. Am fost un copil cuminte. Țin minte că era la modă să faci informatică și mi-am dorit mult domeniul acesta. Am copilărit la Câmpina și mi-am dorit să merg la un liceu de profil. Când am văzut că sunt bun pe ceea ce fac am decis să renunț la contabilitate”, a povestit Flick.

Cum arata Flick inainte sa devina celebru

A fost contabil timp de 5 ani

Flick a fost contabil cinci ani de zile, iar familia sa nu a fost de acord cu o carieră în presă. Celebrul Flick a povestit și despre cum s-a ”pricopsit” cu o carieră solidă în mass-media. “Aveam un blog pe care scriam tot felul de glumițe, de poezioare. În 2009, când au fost alegerile prezidențiale, am scris mai multe chestiii haioase despre președintele de o singură noapte, Mircea Geoană, peste care au dat băieții de la Radio ZU, Buzdgan și Morar, care erau la primul an de matinal. După ce au prezentat glumele mele vreo două zile la rând, am primit un e-mail de la Morar, în care îmi propunea să colaborez cu ei”, a povestit Flick cum a debutat cariera sa în presă.

Aici l-a cunoscut și pe Daniel Buzdugan, care avea să-i fie părinte spiritual. Chiar Daniel Buzdugan a postat o fotografie cu Flick de acum 9 ani de zile. Alături de otografie a scris și dou rânduri: ”Acum 9 ani la Cetatea Neamțului, cănd l-am cerut pe @flick_domnulrima de fin”, a glumit Daniel Buzdugan în descrierea fotografiei.

Flick s-a așezat la casa lui. S-a căsătorit cu frumoasa Denisa Hodișan, care i-a furat inima, încet, încet, în fiecare dimineața, la locul de muncă, deoarece sunt colegi. Cei doi și-au unit destinele în Grecia, dar s-au cununat religios în România.