Cum arată acum sosia Prințesei Diana. Puțini știu că ea trebuia s-o înlocuiască pe Lady Di în familia regală

Badea Violeta 12.05.2023, 09:26

Prințesa Diana, prima soție a Regelui Charles, nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Aceasta a fost îndragită de o lume întreagă datorită blândeții și căldurii pe care le transmitea celor care aveau de-a face cu ea, iar moartea sa prematură i-a întristat pe admiratorii săi. Însă, o anumită persoană le-a mai alinat dorul de mama lui William şi a lui Harry. Iată cine-i seamănă leit?

Cine este și cum arată sosia Prințesei Diana. Asemănarea cu prima soție a Regelui Charles este izbitoare

Se spune că undeva în lume fiecare dintre noi are o sosie. Nu știm cât este de adevărat acest lucru. Cert este, însă, că o anumită persoană este aproape identică cu nimeni alta decât regretata Printesa Diana.

Diferența dintre cele două este foarte mică, aproape insesizabilă. Despre cine este vorba? Ei bine, despre nimeni alta decât nora regretatei Reginei Elisabeta, Sophie, Ducesa de Edinburgh.

Aceasta s-a născut în luna ianuarie a anului 1965, la Oxford. Este al doilea copil al lui Christopher Bournes Rhys-Jones, un vânzător pensionar, și al regretatei Mary Rhys-Jones, care era secretară. Ea are un frate mai mare, pe nume David.

Sophie și Prințul Edward s-au căsătorit la Castelul Windsor în 1999. În ziua nunții lor, regina i-a conferit prințului Edward titlurile de conte de Wessex și viconte Severn, astfel încât Sophie a devenit cunoscută sub numele de Alteța Sa Regală Contesa de Wessex.

În martie 2019, Edward a primit un titlu pe care să îl folosească în Scoția: Conte de Forfar. Așadar, când el și Sophie se vor afla la nord de granița engleză, vor fi cunoscuți sub numele de Contele și Contesa de Forfar.

În martie 2023, Regele Chales i-a conferit titlul de Duce de Edinburgh Prințului Edward, iar în acel moment, Sophie a devenit Ducesă de Edinburgh.

Ducesa de Edinburgh si Printesa Diana
Ducesa de Edinburgh si Printesa Diana

Sophie și Edward au împreună doi copii

Cuplul are împreună doi copii. Fiica lor, Lady Louise Windsor, are 19 ani, iar fiul lor, James, viconte Severn, are 15 ani. De-a lungul timpului, Sophie a avut parte de scandaluri, dar, cu toate astea, era considerată una dintre persoanele preferate ale reginei.

După liceu, Sophie a lucrat în publicitate la Capital Radio și mai târziu la firma Brian MacLaurin, înainte de a-și înființa propria afacere de PR, R-JH, relatează BBC. Dar în 2001, ea a fost nevoită să se retragă din compania sa în urma unui scandal.

Un reporter s-a dat drept „un șeic arab care oferea afaceri profitabile firmei sale”, a relatat Wall Street Journal, iar Sophie a făcut „remarci indiscrete” atât despre politicieni britanici, cât și despre membri ai familiei regale, care au fost publicate ulterior.

De atunci, după cum scrie Telegraph, „nu a greșit aproape deloc” și a devenit una dintre confidentele de încredere ale regretatei regine Elisabeta.

Acum, conform biografiei sale de pe site-ul familiei regale, ea este patroana a peste 70 de organizații de caritate, dintre care multe sprijină tinerii și copiii, precum și orbirea evitabilă.

Citește și Vorbele-blestem lăsate de Prințesa Diana pentru Charles. Ce se va întâmpla cu el după încoronare!

A fost privită ca o eventuală înlocuitoare a Prințesei Diana

Până să ajungă la acest nivel, însă, Sophie a fost privită ca o eventuală înlocuitoare a Prințesei Diana. Cu puțin timp înainte de nunta ei cu Edward, jurnalista Emma Cook nota că mulți erau dornici să o compare pe Sophie cu Lady Di.

„Dincolo de tenul lor trandafiriu și costumele lor elegante, există, însă, puține asemănări între cele două. Dacă Diana a fost Regina Inimilor, atunci Sophie este Prințesa Prezentării: echilibrată și fără a lăsa nimic la voia întâmplării”, scria jurnalista britanică.

Citește și Prințesa Diana și Meghan Markle, unite de același destin. Coincidența care a ieșit la lumină!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...