Este cunoscut faptul că, înainte de a deveni soția Prințului Harry, Meghan Markle a activat ca actriță. Vedeta a jucat în mai multe producții, însă cea care a consacrat-o a fost serialul Suits. În rolul lui Rachel Zane, o tânără aspirantă la postul de avocat. Pentru că timp de șapte sezoane au fost alături de ea, colegii din Suits au vorbit recent despre Meghan Markle, expunându-și părerea în contextul scandalului creat în jurul Ducilor de Sussex.
Actorii din serialul Suits, care au lucrat alături de Meghan Markle timp de șapte sezoane, au decis să vorbească despre cum au perceput-o ei pe soția Prințului Harry. Dat fiind faptul că fosta actriță este pusă la zid încă de când a intrat în Familia Regală britanică și mai cu seamă după interviul oferit lui Oprah, colegii săi de pe platoul de filmare au făcut dezvăluiri. Aceștia sunt dezamăgiți de afirmațiile la adresa fostei lor colege. Printre cei care au decis să îi sară în apărare lui Meghan se numără producătorul serialului, Aaron Korsh. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Meghan.
Meghan Markle nu este un monstru. Este o femeie puternică, cu o inimă bună, care încearcă să îşi croiască drumul într-o situaţie de neimaginat, a spus acesta într-o postare pe Twitter.
Inclusiv fostul său partener din film, actorul Patrick Adams a făcut declarații cu privire la comentariile negative față de Meghan. Acesta a mărturisit că nu se aștepta ca Familia Regală să nu susțină cuplul format din Meghan Markle și Prințul Harry, accentuând în schimb tot acest scandal.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mă îmbolnăvisem când citeam la nesfârşit postări rasiste care ajungeau în toate tipurile de mass-media din Marea Britanie şi din lume. Ştiam că Meghan era mai puternică, decât au realizat unii. Ştiam că oamenii vor regreta că au subestimat-o. Este obscen că familia regală promovează acuzaţiile de intimidare împotriva unei femei care în esenţă a fost forţată să plece din Marea Britanie pentru a-şi proteja sănătatea mintală şi propria familie, a declarat Patrick.

Printre zvonurile apărute cu privire la interviul controversat oferit de cei doi Duci de Sussex pentru CBS, în prezența lui Oprah Winfrey, se numără și suma de bani pe care aceștia ar fi câștigat-o. Se cunoaște faptul că, de când s-au mutat în SUA după renunțarea la orice legătură cu familia regală, cei doi au fost nevoiți să se descurce pe cont propriu pentru a-și asigura finanțele. Astfel, Prințul Harry a decis să se angajeze. Totodată, apariția televizată, în care cuplul a făcut dezvăluiri despre Familia Regală, căsnicia lor, viața de familie, proiectele, presa, situația financiară, despre micuțul Archie, despre a doua sarcină, dar și despre alte subiecte, ar fi fost remunerată.
Presa internațională susține că Meghan Markle și Prințul Harry ar fi încasat milioane de dolari. Adevărul este însă altul. Se pare că CBS a plătit drepturi de autor și licențe în valoare de 7 milioane de dolari companiei lui Oprah Winfrey, Harpo Productions. Însă, cei doi nu au primit niciun ban, declarațiile făcute și urmărite de peste 17 milioane de telespectatori, fiind fără a încasa vreo sumă de bani.