CNA, amendă usturătoare pentru „Puterea Dragostei”. Decizie categorică

Luiza Moldovan 11.06.2020, 21:12

„Puterea dragostei” e un festival de țipete, insulte, crize de isterie și de gelozie. Emisiunea de la Kanal D abundă de derapaje verbale și morale de tot felul, lucru sesizat și de membrii CNA, care, în ședința de azi, au amendat postul cu 25.000 de lei.

Câți bani trebuie să scoată Kanal D din cont pentru „Puterea dragostei”

„O porcăială continuă”. Așa a caracterizat Gabriel Tufeanu, unul dintre membrii CNA, emisiunea, iar Radu Herjeu s-a întrebat retoric dacă cei prezenți își dai seama că există oameni care se uită în continuu la asemenea dialoguri.

Lăsând laoparte abundența de limbaj suburban, unii concurenți se jignesc la limita penalului. A fost folosită expresia „țigancă borâtă”, lucru cu care moderatoare nu a părut să fie în dezacord.

În replică, reprezentantul Kanal D a caracterizat aceste certuri drept „discuții aprinse, pe un ton ridicat”.

Nu a trecut bine amenda din martie, atunci când Kanal D a trebuit să scoată din cont 50.000 de lei, că acum va trebui să mai facă un transfer către Stat de 25.000 de lei. Au ffost vizionate zeci de momente ale emisiunii, din aprilie și mai. La fel ca atunci, CNA reproșa postului violența fizică, psihică sau de limbaj și felul în care aceasta poate afecta dezvoltarea copiilor.

Un festival de insulte și limbaj suburban la Puterea Dragostei
Un festival de insulte și limbaj suburban la Puterea Dragostei

„Premiul săptămânal se acordă concurentului celui mai vocal”

Propunerea amenzii a fost votată de Răsvan Popescu, Nicolae Bălașa, Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Dorina Rusu și Alexandru Kocsis și a venit din partea lui Radu Herjeu.

Potrivit paginademedia.ro, Gabriel Tufeanu a propus, chiar o amendă de 100.000 de lei, care nu a întrunit voturile necesare.

Dorina Rusu: „Parcă acești concurenți sunt selectați special să vorbească urât. Moderatorul ce rol are? Nu are nicio contribuție pentru că îi lasă să se certe. De ce se ceartă acești concuenți? Ei se ceartă mereu și nu înțeleg care este motivul”.

Nicolae Bălașa: „Moderatorul este acolo să-i mângâie pe creștet.”

Dorina Rusu: „Premiul se dă celui care țipă cel mai tare?”

Cătălin Băleanu, reprezentantul Kanal D: „Premiul săptămânal se acordă de către public. Cel mai des câștigă concurentul cel mai vocal”. De altfel reprezentantul Kanal D a spus că, în secvențele vizionate, nu există nicio înjurătură.

„Sesizările fac referire la înjurături. Nu există nicio înjurătură în secvențele vizionate. Fac referire la bătăi, nu a fost nici măcar un bobârnac în emisiune”.

S-au difuzat 231 de ediții și 19 de program, săptămânal. Publicul este format din adulți, cu vârsta de peste 25 de ani. Programul nu este clasificat pentru o audiență general. Are acele avertizări la început.

Cuvintele licențioase au fost cenzurate, iar moderatoarea a intervenit de câte ori a fost cazul.

Limbajul nu poate fi considerat violent. Nu are un caracter traumatizant. Sunt discuții aprinse, dar care nu corespund limbajului violent. Sunt discuții pasionale desfășurate pe un ton ridicat. De asemenea, au proporții reduse”, a menționat acesta.

Urmăriți Impact.ro și pe