Simona Halep o va înfrunta pe Amanda Anisimova în sferturile turneului de la Wimbledon. Va fi a patra confruntare dintre cele două jucătoare. Sportiva din România conduce cu 2-1, iar ultima victorie a obținut-o acum două săptămâni când și-a demolat adversara. Amanda Anisimova s-a despărțit acum trei luni de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.
Simona Halep știe deja că o va înfrunta pe Amanda Anisimova în sferturile turneului de la Wimbledon. Jucătoarea de 20 de ani din Statele Unite ale Americii a început competiția pe locul 25 WTA, iar în optimi a învins-o fără emoții pe Harmony Tan, 6-2, 6-3. Și Halep a câștigat tot în două seturi duelul cu Paula Badosa și avut nevoie de doar 59 de minute pentru a trece de sportiva aflată pe locul 4 WTA.
Simona Halep și Amanda Anisimova s-au mai înfruntat de trei ori pe terenul de tenis, ultima oară acum două săptămâni când sportiva antrenată de Patrick Mouratoglou a câștigat fără probleme.
06.06. 2019: Halep – Anisimova 2-6, 4-6
02.10.2020: Halep – Anisimova 6-0, 6-1
23.06.2022: Halep – Anisimova 6-2, 6-1
La ediția din acest an, Amanda Anisimova a trecut pentru prima dată de turul secund de la Wimbledon.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Simona Halep și Amanda Anisimova au lucrat amândouă cu Darren Cahill. Sportiva din România îl cunoaște foarte bine pe antrenorul australian cu care a colaborat în două rânduri. Jucătoarea din America s-a antrenat doar câteva luni cu Cahill, care a anunțat-o la mijlocul lunii martie că nu mai poate continua colaborarea.
„Am ajuns în SUA cu aproximativ 3 zile înainte de a merge la Indian Wells și nu m-am simțit bine. A doua zi, pe teren cu Amanda, mi-am dat seama repede că nu aveam cum să-i ofer atenția și grija necesare pentru a face treaba de antrenor în mod corespunzător.
Nu e ușor de explicat, dar de când am ieșit din carantina de 28 de zile de la sfârșitul anului trecut în Australia, am avut probleme în a reporni.
După ce am petrecut 28 de zile analizând și criticând fiecare mișcare de antrenor, meci și punct din 2021, mintea mea a fost epuizată”, a fost mesajul public postat de Cahill.

Amanda Anisimova a jucat în trei finale WTA (două câștigate și una pierdută), dar nici una nu s-a desfășurat pe iarbă. Simona Halep a câștigat 23 de titluri și a pierdut 18 finale. Dintre acestea, două trofee le are câștigate pe iarbă (Hertogenbosch și Wimbledon).