Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României. De ce spune că ungurii i-au salvat viața

Gabriel Peneș, Alexandrina Toader 22.06.2021, 11:28
Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României. De ce spune că ungurii i-au salvat viața

Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României. Antrenorul italian de 56 de ani al naționalei Ungariei a impresionat prin modul în care a reușit să-și pregătească echipa pentru acest Euro. Aflată în așa0numita „grupă a morții”, Ungaria a pierdut în fața Portugaliei, campioana european en-titre, scor 0-3, dar a cedat doar pe final, pentru ca în fața campioanei mondiale, Franța, să obțină un neașteptat egal, 1-1. Iar Marco Rossi a devenit „antrenorul momentului”.

Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României

Ungaria este una dintre surprizele acestei ediții a Campionatului European. Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României. Antrenorul naționalei maghiare a adus echipa în poziția de a spera la o incredibilă calificare în optimi, lucru ce părea imposibil înaintea Euro 2020. Chiar dacă au cedat, dar abia pe final, în fața Portugaliei, ungurii au reușit o remiză puțin scontată în partida cu campioana mondială, Franța. E drept, în ultimul meci al grupei vor întâlni Germania, iar o victorie împotriva Mannschaftului pare la fel de improbabilă ca și remiza cu francezii.

Dar Marco Rossi e deja „antrenorul momentului”. Iar stilul antrenorului italian l-a impresionat pe Mirca Lucescu care îl vede ca pe o posibilă variantă și pentru naționala României, în locul lui Mirel Rădoi. De altfel, Lucescu și Rossi se cunosc de 30 de ani, italianul fiindu-i elev, ca jucător, pe vremea în care Il Luce o antrena pe Brescia. Rossi a jucat la „rândunele”, ca fundaș stânga, între 1988-1993, dar în ultimele două sezoane l-a avut ca antrenor pe român, fiind și coleg de vestiar cu Dorin Mateuț și Florin Răducioiu, în ultimul său an petrecut la Brescia. Rossi a mai jucat la Sampdoria, chiar și în Brazilia, la America FC, după care a urmat Eintracht Frankfurt, în Germania, dar și-a încheiat cariera în Ungaria, în 2000. Apoi, s-a apucat de antrenorat, inițial la echipa U19 a celor de la Udinese.

Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României. De ce spune că ungurii i-au salvat viața
Cine e Marco Rossi, propunerea lui Mircea Lucescu pentru naționala României. De ce spune că ungurii i-au salvat viața

De ce spune că ungurii i-au salvat viața

Marco Rossi este un fost jucător de-ai mei, nu mă surprinde ce realizări are, un băiat foarte inteligent. Am o relație specială cu el, am rămas în contact cu el, e un tip preocupat să facă performanță. L-aș vrea antrenor la naționala României, e un băiat serios, ar merita. E important să știi să te adaptezi culturii respective, jucătorilor de la națională, dar are o seriozitate în pregătirea meciurilor”, a spus Lucescu la Telekom Sport.

Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport din februarie, Rossi mărturisea că Ungaria i-a salvat viața. Și asta, deoarece, în Italia, nu mai găsea echipe să antreneze. Oricum, nu apucase decât să fie pe banca unor formații din ligile inferioare, cea mai cunoscută fiind Spezia. Dar în 2012 primește oferta de o antrena pe Honved Budapesta, una dintre formațiile-fanion ale Ungariei, dar care nu mai câștigase titlul de două decenii. După 2 mandate a câte 2 ani, în 2017, Rossi reușește să aducă în vitrina lui Honved cel de-al 13 trofeu de campioană. Iar din iunie 2018, după o „escală” de un sezon în Slovacia, a fost numit selecționerul naționalei Ungariei.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ungaria mi-a salvat viața. Fără această țară, nu știu ce aș fi făcut, poate aș fi devenit contabil, ca fratele meu. De două ori, mi s-au cerut bani ca să antrenez. La Scafatese nu am luat un euro, la Cavese am primit doar cinci luni de salariu. Un an și jumătate am fost șomer, nu mai aveam soluții să-mi întrețin familia. Eram la un pas de depresie, gata să învăț o nouă meserie de la zero. Oferta din Ungaria a sosit când mi-era cel mai rău”, a mărturisit Marco Rossi pentru publicația citată.

El a declarat, cu altă ocazie, că Mircea Lucescu și Marcelo Bielsa sunt mentorii săi. Despre român a mărturisit, într-un alt interviu, că l-a făcut să se îndrăgostească de munca de antrenor datorită pasiunii acestuia pentru ceea ce face.

Pe Mircea l-am avut la Brescia. Un extraordinar profesor de tactică.L-am întâlnit în octombrie trecut, când a venit la Budapesta cu Dinamo Kiev pentru partida cu Ferencvaros, din Ligă. O frumoasă reîntâlnire. E neschimbat. Cu spiritul mereu tânăr, pozitiv și zâmbitor. M-a făcut să mă îndrăgostesc de ceea ce înseamnă un antrenor cu pasiunea lui, cu dorința sa de a crește tineri și de a-i ajuta să fie mai buni”, a spus Rossi.

Acum, e pe val, purtat și de „uraganul” dezlănțuit de fanii maghiari prezenți cu zecile de mii pe Puskas Arena din Budapesta la meciurile de la Euro. Cu Germania va fi greu, spre imposibil, mai ales că partida se va disputa, de această dată, la Munchen. Dar pentru Marco Rossi deja viața a căpătat multe nuanțte de roz. După cum a renusocut el însuși: „Sunt aici, am 56 de ani și antrenez o echipă la Euro. Mă simt ca un copil într-un parc de distracții”.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....