Delia se poate lăuda că îi merge bine pe toate planurile. Este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, face parte din juriile a două emisiuni de talente, iar pe plan personal are o relație stabilă și este căsătorită de nouă ani cu Răzvan Munteanu. Puțini știu însă cu cine s-a iubit Delia înainte să se căsătorească.
Delia și Răzvan Munteanu sunt căsătoriți din 2012, dar înainte să se așeze la casa ei, cântăreața a avut câteva relații de notorietate. Una dintre relațiile care au ținut primele pagini ale ziarelor la vremea respectivă a fost cea cu Florin Moldovan. Omul de afaceri a cunoscut-o pe cântăreață în 2003, pe vremea când ea avea 21 de ani, și au fost împreună timp de doi ani.
Presa tabloidă scria la acea vreme despre infidelitățile repetate ale bărbatului, care se pare că au dus la încheierea relației. Chiar dacă Delia a negat că ar fi înșelat-o la început și i-a luat apărarea, într-un final s-au despărțit. Fiecare dintre ei a mai avut alte relații între timp, dar după șase ani au decis să îngroape securea războiului și să se împace.

Florin Moldovan era căsătorit cu o altă femeie la vremea respectivă, dar Delia ar fi acceptat să aștepte ca el să divorțeze. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, artista a încheiat definitiv acel capitol din viața ei și a mers mai departe, potrivit Cancan.ro. Printre bărbații care i-au cucerit inima Deliei înainte de căsătorie de numără și Edi Iordănescu (fiul lui Anghel Iordănescu) și cântărețul Matteo.
După mai multe relații eșuate, Delia și-a găsit alesul. Răzvan Munteanu este cel care a cucerit-o definitiv și alături de care a mers la altar, în 2012. Omul de afaceri a cerut-o în căsătorie în timpul unei vacanțe în Thailanda, iar nunta a avut loc în toamna anului 2012. Printre cei 500 de invitați s-au numărat și multe personalități din showbiz-ul autohton.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dacă Deliei în plate notorietatea, soțul ei este o persoană extrem de discretă și preferă să stea în umbră. Răzvan se ocupă de mai mulți ani de managementul soției lui, are afaceri în domeniul imobiliar și recent a început să investească în criptomonede.
Delia și Răzvan nu se grăbesc să devină părinți, chiar dacă sunt căsătoriți de atâta timp. Cântăreața a declarat, în repetate rânduri, că nu se vede în postura de mamă, cel puțin deocamdată, deși crede că ar fi o mămică foarte bună. Delia iubește copiii și este înnebunită după nepoții ei, fetița și băiețelul surorii sale, Oana. Atunci când programul îi permite, Delia petrece timp în compania lor, se joacă împreună cu ei și le face toate poftele.