Cele mai bune orașe din România, conform oamenilor care trăiesc în ele. Puțini își imaginau un asemenea top 3

Badea Violeta 17.04.2022, 08:59
Cele mai bune orașe din România, conform oamenilor care trăiesc în ele. Puțini își imaginau un asemenea top 3

Orașele, ca și visele, sunt făcute din dorințe și temeri, spunea scriitorul italian Italo Calvino. Dar cele mai bune au o arhitectură destul de decentă, oferă siguranță, au o administrație foarte bine pusă la punct și, nu în ultimul rând, au un cost al vieții avantajos. Iată care sunt cele mai bune orașe din România. Cu siguranță nu te așteptai la acest clasament!

Orașele din România în care merită să locuiești

Conform unui sondaj realizat de pressone.ro în 2020, se pare că Oradea, reședința și cel mai mare oraș din județul Bihor, se află în fruntea clasamentului celor mai bune orașe din țara noastră.

Acest centru urban a primit cele mai mari note din partea cititorilor. Calitatea vieții, administrație și siguranță, Oradea se pare că stă cel mai bine la aceste capitole, dar ca în orice pădure există și uscaturi.

Traficul și costul vieții încă nu se ridică la asteptările orădenilor, dar aceste două elemente au fost punctate mai slab la toate orașele mari din clasament.

Cu toate astea, oamenii de acolo au demonstrat încă o dată că își iubesc orașul și se mândresc cu el. Menționăm că nu este pentru prima dată când orădenii se mobilizează pentru a-și vota orașul într-un sondaj.

Oradea
Oradea a fost votat cel mai bun oras din Romania

Cum arată restul clasamentului

Pe locul doi se află Sibiu, municipiul de reședință al județului cu același nume. Acest oraș a primit note mari la capitolul siguranță, calitatea vieții și curățenie. Însă, la fel ca și în cazul orașului de pe primul loc, nici Sibiul nu stă bine la trafic, la costul vieții, dar nici la administrație.

Topul continuă cu Târgoviște, lucrul poate surprinzător pentru unii. Cu toate astea, municipiul de reședință al județului Dâmbovița se pare că stă foarte bine la capitolele costul vieții, siguranță și calitatea vieții, și mai puțin bune la partea de smart city și trafic.

Cu toate astea, acest oraș are de pierdut din cauza faptului că este lăsat în afara planurilor de conexiuni de transport de mare viteză pentru următorul deceniu, lucru care-i poate face pe unii locuitori talentați să-l părăsească.

Totuşi, datorită centrului plin de obiective turistice, Târgoviște ar putea deveni oricând un pol de atracție turistică a Munteniei, lucru care ar trebui să le dea de gândit autorităților locale. În acest top al celor mai bune orașe din țara noastră se mai află: Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Brașov, Baia Mare, Iași, Craiova și Timișoara.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...