Cele mai așteptate filme care pot fi văzute în anul 2022. Când apar

Beatrice Dumitru 07.01.2022, 13:52
Cele mai așteptate filme care pot fi văzute în anul 2022. Când apar

De la un thriller psihologic cu Harry Styles și Florence Pugh, în rolurile principale, până la Robert Pattinson în rolul lui Batman și continuările peliculelor Avatar și Knives Out, criticii au ales cele mai bune filme care au lansările programate pentru anul 2022.

Filme de văzut în anul 2022

Pandemia de coronavirus a dat peste cap lumea cinematografică anul trecut, iar lansările unor filme au fost amânate. Dar 2022 se anunță unul excelent din punct de vedere al lansărilor și vine cu pelicul foarte așteptate. Printre acestea se numără Avatar, Top Gun: Maverick sau Batman, potrivit BBC.

A Hero

Filmul regizat de talentatul Asghar Farhadi spune povestea lui  Rahim, un om cu defecte, dar extrem de simpatic, închis pentru datorii. Când primește două zile de învoire și încearcă să găsească o cale pentru a scăpa de această datorie, o mică siretenie scapă de sub control, iar rețelelor sociale îi dau planurile peste cap.

Belle

Această actualizare a desenului „Frumoasa și Bestia” a primit ovații timp de 14 minute la premiera de la Festivalul de Film de la Cannes, din mai 2021. Este o poveste de dragoste, o telenovelă de liceu, un film de acțiune cu supereroi și un mister științifico-fantastic, toate reunite într-un singur film.

The Batman

Cea mai nouă reimaginare a francizei Batman îl are ca regizor pe Matt Reeves. Actorul britanic Robert Pattinson va prelua mantia justițiarului și își găsește drumul în timp ce îl înfruntă pe nemilosul Riddler, iar  Colin Farrell îl va interpreta rolul Pinguinului, o decizie față de care și Danny DeVito și-a exprimat entuziasmul. Lansarea internațională va avea loc 4 martie.

Everything Everywhere All at Once

Filmul, cu un titlu care sugerează un haos controlat și sugerează o poveste emoționantă de familie, prezintă aventura unei femei, interpretată de Michelle Yeoh, a cărei încercare simplă de a-și plăti impozitele o duce prin mai multe universuri. Pelicula va fi lansată pe 25 martie.

Avatar (2)

Avatar 2 este prima dintre cele patru continuări planificate pentru filmul lui James Cameron din 2009, cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Noul film se întoarce pe planeta Pandora, unde Neytiri (Zoe Saldana) cu pielea albastră și soțul ei uman Jake (Sam Worthington) sunt acum părinți, iar pământenii încă nu au rezolvat criza climatică. Cea mai mare parte a acțiunii are loc sub apă, iar filmul va fi lansat pe 16 decembrie.


Nope

Este un film horror regizat de Jordan Peele, despre care nu se știu multe detalii, decât ce apare pe afiș. Acesta arată un fel de farfurie zburătoare care plutește deasupra unui oraș situat între munți, ceea ce ar putea însemna că are legătură cu extratereștrii. Și primele două filme ale lui Peele, Get Out and Us, au, de asemenea, titluri scurte care nu le dezvăluiau poveștile. Filmule va ajunge în Romînia pe 22 iulie.

The Northman

Este o piesă de epocă a regizorului Robert Eggers plasată în Islanda vikingă a secolului al X-lea, dar își extinde domeniul cu o poveste epică și o distribuție de top, care îi include pe Dafoe, Taylor-Joy, Nicole Kidman, Björk și Ethan Hawke, alături de Alexander Skarsgård, un prinț care vrea să răzbune moartea tatălui său. Filmul va avea premiera pe 1 aprilie.

Killers of the Flower Moon

Cel de-al 26-lea film al lui Martin Scorsese este primul său western și spune o poveste despre lăcomie, ambiție și crime brutale. „Killers of the Flower Moon” prezintă crimele mai multor membri ai tribului Osage în anii 1920. Robert De Niro îl interpretează pe William Hale, un crescător de vite din Oklahoma care râvnește la petrolul poporului indigen, iar Leonardo DiCaprio îl joacă pe nepotul conflictual al lui Hale, care este căsătorit cu o femeie din tribul Osage.

Top Gun: Maverick

În 1986, Tom Cruise l-a jucat pe Pete „Maverick” Mitchell, un pilot de luptă stagiar în Marina SUA. Dar după toți acești ani, Maverick va fi căpitan, iar Jennifer Connelly este noua atracție romantică a lui Cruise, în timp ce vechiul său inamic „Iceman” (Val Kilmer) va fi general. Acesta revine după ce a suferit o intervenție la care a fost supus din cauza unui cancer esofagian, în 2015. Filmul va fi lansat pe 27 mai.

The Unbearable Weight of Massive Talent

Nicolas Cage îl va juca pe Nic Cage într-un film de acțiune-comedie. Personajul ficțional acceptă 1 milion de dolari pentru a-și face apariția la petrecerea de naștere a unui fan din Spania.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...