Cea mai bună prăjitură cu mere şi bezea. Reţeta perfectă pentru un weekend de toamnă

29 10. 2021, 09:47

Weekendul ne bate la ușă, iar o prăjitură delicioasă și aromată poate fi perfectă pentru zilele de toamnă, petrecută alături de persoanele dragi. Noi îți vom prezenta o rețetă minunată, simplă și extrem de gustoasă.

Rețeta de prăjitură cu mere şi bezea

Este adevărat că există foarte multe feluri în care poți pregăti o prăjitură cu mere, dar rețeta de mai jos te va cuceri pe loc. Acest desert incredibil este foarte simplu de făcut, iar gustul este de-a dreptul senzațional. Combinația de mere și bezea este minunată și extrem de delicioasă. Cu siguranță, atât tu, cât și familia ta o să o îndrăgiți. Iată cum se prepară.

Reteta de prajitura cu mere si bezea

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 250 de g de făină
  • 50 de g de zahăr
  • două gălbenușuri de ou
  • 60 de g de unt moale
  • 100 de g de smântână fermentată
  • cinci g de praf de copt
  • un vârf de cuțit de sare

Pentru umplutură:

  • 600 de g de mere (curățate și rase)
  • 30 de g de zahăr
  • o linguriță mică rasă de scorțișoară
  • o lingură rasă de pesmet

Pentru bezea:

  • două albușuri de ou
  • 40 de g de zahăr pudră
  • un vârf de cuțit de sare

Mod de preparare – aluat

Mai întâi, vom pune în robot următoarele ingrediente: făina, praful de copt, sarea, zahărul, galbenușurile de ou, smântâna și untul. Vom mixa totul până se omogenizează și rezultă un aluat. Conținutul obținut se așează pe masa, dar nu înainte de a presăra puțină făină.

Acum, vom frământa aluatul timp de un minut sau până când devine omogen. Ulterior, acesta se înfășoară într-o folie de plastic alimentară și se dă la rece pentru circa o jumătate de oră.

Mod de preparare – umplutura de mere

Pentru început vom spăla merele, le vom curățăm de coajă, le vom dăm prin răzătoarea mare și le vom punem într-o cratiță aderentă. Deasupra punem zahărul, scorțișoara și amestecăm foarte bine. Apoi, vom așeza cratița pe foc mic și vom lăsa până când se topește tot zahărul.

După ce am făcut acestlucru, vom pune compoziția într-o strecurătoare și vom lăsa să se scurgă tot lichidul și să se răcească. Ulterior, vom adăuga pesmetul și vom amesteca foarte bine.

Mod de preparare – bezea

Într-un bol, punem cele două albușuri de ou, sarea și mixăm foarte bine până obține o spumă albă. Peste amestecul nostru vom pune și zahărul pudră și vom amesteca până când se obține bezeaua lucioasă.

Mod de preparare – prăjitură cu mere şi bezea

După ce am terminat de pregătit aluatul, umplutura și bezeaua, vom asambla prăjitura. Mai întâi de toate, vom scoate aluatul din folia de plastic. Din această compoziție, vom opri 50 de grame pentru a folosi la decor. Restul de aluat îl vom întinde pe masă, apoi  îl vom așeza într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Ulterior, aceasta se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 10 minute. După ce a expirat acest timp, vom scoate tava și vom aștepta aproximativ cinci minute să se răcească. Apoi, vom turna merele și vom nivela frumos.

Deasupra punem și bezeaua, iar peste ea cele 50 de grame de aluat răzuit. Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 pentru aproximativ un sfert de oră. După ce scoatem prăjitura din cuptor o lăsăm să se răcească complet și o vom pudra cu zahăr. Ei bine, acum nu ne mai rămâne decât să o porționăm și sp ne bucurăm de gustul minunat al acestei prăjituri cu mere și bezea. Poftă bună!