Ce nu a apucat să facă niciodată Cristina Dorobanțu în Turcia. Pare dur, dar e cât se poate de adevărat (exclusiv)

Andra Daoud 16.02.2022, 20:34

Cristina Dorobanțu a petrecut ultimii doi ani mai mult în Turcia, acolo unde a prezentat emisiunea „Puterea dragostei”, după retragerea Andreei Mantea. După finala celui de-al patrulea sezon, prezentatoarea a declarat ce planuri are și ce nu a apucat să facă în perioada în care s-a aflat în Turcia. Ce își dorește pentru perioada următoare și cum a fost afectată silueta ei cât timp a stat în Turcia.

Ce nu a apucat să facă niciodată Cristina Dorobanțu în Turcia

Cristina Dorobanțu s-a dedicat trup și suflet proiectului „Puterea dragostei”, iar emisiunea zilnică i-a ocupat aproape tot timpul. Prezentatoarea a locuit la Istanbul aproape doi ani, iar acum, după terminarea sezonului patru, a povestit ce planuri are și ce nu a apucat să facă niciodată cât timp s-a aflat în Turcia.

Cristina Dorobanțu a dat un interviu pentru playtech.ro și a povestit că vrea să petreacă timp cu familia și cu prietenii în perioada următoare și să se bucure de lucrurile simple, care i-au lipsit atât de mult cât timp s-a aflat la Istanbul.

Cred că sunt unul dintre cei mai muncitori oameni pe care îi cunosc. Mi-am dorit din suflet să ajung unde sunt și am muncit enorm ca să ajung aici. Dacă stau să adun ultimii 7 ani din viața mea în care am activat în media, cu siguranță lucrurile bune au fost în cantitate mult mai mare decât cele negative, dar și eforturile au fost pe măsură.

Le sfătuiesc pe tinerele care își doresc o carieră în televiziune și în orice alt domeniu să țină cont că nimic nu se poate construi fără să aibă la bază un sacrificiu și multă muncă. În acest an și jumătate am crescut, am învățat foarte mult și îi mulțumesc Universului pentru punctul în care m-a adus.

Acum îmi doresc să-mi dedic timp, să fac sport și să pot să îmi planific într-o zi lucruri normale pe care în Turcia nu îmi permiteam, nu aveam timp să le fac. Programul era unul extrem de încărcat și am dus dorul lucrurilor simple”, a povestit tânăra prezentatoare TV.

Ce nu a apucat să facă niciodată Cristina Dorobanțu în Turcia. Pare dur, dar e cât se poate de adevărat (exclusiv)
Cristina Dorobanțu și-a făcut planul după încheierea emisiunii

„Am trimis 11 cutii pline cu autocarul”

Cristina Dorobanțu este o împătimită a fashion-ului, de altfel așa s-a și lansat în televiziune: odată cu participarea la emisiunea „Bravo, ai stil!”. Nici nu este de mirare că, în perioada în care a locuit în Turcia, a adunat cutii întregi de haine și accesorii, pe care le-a purtat la emisiune și pe care a trebuit să le trimită în țară cu autocarul, înainte de finalul emisiunii.

Am trimis 11 cutii pline cu autocarul. Amuzant este că am crezut la început că nu am multe lucruri de strâns, dar ulterior am realizat că pasiunea mea pentru haine și accesorii a ieșit în evidență, sunt o colecționară în acest domeniu.

Le-am adus în țară și cu siguranță multe dintre lucruri vor fi donate. Nu am deschis nicio cutie și nu cred că o voi face pre curând. Din fericire, în apartamentul meu din București, am hainele puse în ordine și am și la părinți o cameră în care îmi mai țin lucruri.

Poate voi ajunge la un moment în punctul în care să le port pe pe toate pe care le cumpăr. Acum majoritatea au etichetă”, a mai povestit Cristina Dorobanțu.

A slăbit cât timp a stat în Turcia

Emisiunea zilnică a solicitat-o foarte mult pe Cristina Dorobanțu, iar acest lucru i-a influențat silueta. Deși în Turcia sunt o mulțime de tentații culinare, prezentatoarea se întoarce în țară cu kilograme în minus. Ea spune că se simte bine cu greutatea pe care o are acum și că are grijă să se mențină:

Mănânc echilibrat, destul de des, dar puțin. Nu îmi este teamă că mă voi îngrășa. Într-adevăr când ajung acasă mama gătește excelent și sunt tentații, însă am mereu grijă să nu mănânc mai mult decât este cazul ca să nu ajung în punctul în care să mi se spună că m-am îngrășat.

Nu îmi doresc acest lucru, sunt mulțumită de felul în care arăt. Eu mă simt bine la greutatea pe care o am acum”, ne-a mai declarat Dorobanțu.

Urmăriți Impact.ro și pe