Ce înseamnă numele tău de familie şi de unde provine. Harta asta îţi spune exact

Iancu Andreea 04.05.2021, 12:11
Ce înseamnă numele tău de familie şi de unde provine. Harta asta îţi spune exact

Cu toții am fost curioși la un moment dat să aflăm ce înseamnă numele de familie pe care îl purtăm sau de unde provine acesta. Deși unii dintre noi ne-am îndreptat către poveștile bunicilor sau străbunicilor, un român a încercat să cumuleze mai multe informații și astfel a rezultat harta care îți spune exact de unde provine numele tău de familie. Proiectul este unul inedit pentru țara noastră, fiecare român având posibilitatea de a afla mai multe despre istoria numelui pe care îl are.

Ce înseamnă numele tău de familie

Fiecare dintre noi ducem mai departe numele familiei în care ne-am născut. Cel puțin până la un moment dat. În general, numele de familie al tatălui este care purtat de fiecare membru în parte. Există însă și excepții, în cazul părinților necăsătoriți sau a tatălui care nu reunoaște copilul ori al mamei care nu dorește să preia numele de familie al soțului. Dincolo de opțiunile fiecăruia, multe nume de familie din România au devenit comune, fiind purtate de mii, sute de mii sau milioane de cetățeni. Puțin cunosc însă ce înseamnă numele de familie pe care îl poartă și de unde provine el.

Majoritatea numelor sunt create ca urmare a procesului de derivare, conținând sufixe tradiționale precum: -an, -atu, -aru, -eanu, -escu. Unul dintre cele mai populare nume de familie se termină în sufixul -escu și se referă adesea la prenumele tatălui (Georgesc, Popescu, Ionescu, Anghelescu). În cazul sufixului -eanu sau, mai simplu, -anu, întâlnim adesea nume de regiuni (Argeșanu, Ardeleanu, Moldoveanu, Munteanu, Dobrogeanu). Astfel, originea acestor nume de familie poate fi cu ușurință conectată. Pe de altă parte, se spune că inițiala numelui de familie are o semnificație aparte pentru persoana care îl poartă, ajutând la descrierea personalității acesteia.

Harta care îți arată de unde provine numele de familie
Numele de familie ascunde informații despre personalitatea posesorului

A – Cei ai căror nume începe cu litera A sunt persoane energice, curajoase și impulsive, dar care manifestă o oarecare schimbare în plan emoțional;

B – Numele de familie care începe cu litera B caracterizează o persoană loială, timidă și retrasă, care nu obișnuiește să riște, ci preferă să gândească fiecare pas înainte de o decizie;

C – Persoanele care au drept inițială a numelui de familie litera C sunt inteligente, sociabile și descurcărețe în cazul apariției unor probleme;

D – Aceia care poartă litera D ca inițială a numelui de familie sunt ambițioși și dornici de afirmare, bazându-se pe muncă și determinare. De asemenea, încăpățânarea și conservatorismul sunt caracteristice acestora;

E – Această literă descrie o persoană creativă, inteligentă, care are capacitatea de a se adapta cu ușurință. Uneori însă poate fi superficială sau lipsită de responsabilitate;

F – Cei care au ca inițială a numelui de familie litera F sunt curioși, puternici însă și emotivi. De asemenea, sunt persoane sociabile și pline de viață.

G – Numele de familie care încep cu litera G aparțin unor persoane cu o încredere debordantă în sine, caracterizate de îndrăzneală și foarte practice. Pe de altă parte, încăpățânarea nu lipsește nici ea din descriere;

H – Persoanele cu inițiala numelui de familie H sunt dominatoare, tranșante și foarte muncitoare. De asemenea, paranoia și manipularea ar putea face parte din personalitatea lor;

I – Romantici și visători sunt cei care poartă un nume cu inițiala I. Aceștia nu ezită să fie generoși și să viseze cu ochii deschiși ori de câte ori au ocazia;

J – Numele care încep cu litera J sunt caracteristice acelor persoane care spun lucrurilor pe nume, sunt oneste și se fac plăcute în orice grup. Uneori însă pot fi considerate naive;

K – Persoanele care poartă inițiala K sunt creative și talentate în mai multe domenii. De asemenea, acestea își doresc să atingă succesul, însă pot fi și nehotărâte;

L – Aceia care poartă nume care încep cu litera L sunt curioși și dornici de schimbări. Sunt totodată predispuși la schimbări ale dispoziției și la accidentări;

M – Numele care încep cu litera M sunt caracteristice persoanelor sentimentale și pline de viață, extrem de schimbătoare și încăpățânate, uneori impulsive;

N – Cei care au inițiala N sunt persoane sociabile și cu simțul umorului. De asemenea, inteligența îi caracterizează și se fac plăcuți cu ușurință. Uneori pot fi agitați și imprevizibili;

O – Persoanele cu această inițială sunt independente și mature, conștiincioase și dificil de înțeles;

P – Oamenii care au numele de familie care începe cu litera P sunt pașnici, retrași și funcționează după propriile reguli. De asemenea, se implică în numeroase relații de prietenie cu cei din jur;

R – Persoanele care au această inițială prezintă aspirații înalte, care muncesc, însă se enervează extrem de ușor. Totodată, pot apărea stări de anxietate;

S/Ș – Persoanele cu această inițială sunt intuitive, agere, cu imaginație dezvoltată, însă pot da dovadă de lipsă de tact uneori;

T/Ț – Spontaneitatea și dorința de aventură caracterizează persoanele cu inițiala T sau Ț. De asemenea, energia excesivă de care dau dovadă poate fi uneori obositoare;

U – Aceia care poartă nume care încep cu litera U sunt persoane curioase, inteligente, muncitoare și puternice, dar care uneori pot fi confundate cu îngâmfare din pricina aroganței lor;

V – Persoanele care au inițiala V sunt inteligente, nu se lasă influențate cu ușurință și au capacitatea de a-i citi pe cei din jur cu rapiditate. Totodată, sunt și dificili, preferând lipsa companiei uneori;

Z – Cei cu numele care începe cu litera Z sunt impulsivi, încăpățânați și își doresc să dețină controlul.

Harta care îți arată de unde provine numele de familie
Află de unde provine numele tău de familie

Harta care îți arată de unde provine numele de familie pe care îl porți

Dincolo de simbolistica fiecărui nume în funcție de inițială, românul Florin Lipan s-a gândit să realizeze un site special prin care să poți afla de unde provine numele de familie pe care îl porți. Astfel, accesând adresa nume.ottomotor.ro vei descoperi o hartă care reunește mai multe denumiri de familii din România. De asemenea, utilizatorii acesteia vor putea descoperi care este zona geografică în care se regăsesc cei mai mulți locuitori ce poartă acest nume de familie.

Proiectul, inedit pentru țara noastră, a luat naștere în urmă cu câțiva ani, din dorința românului de a cartografia și indexa numele de familie specifice din România, ținând cont de zona geografică de unde provine. Cu ajutorul paginii de internet, unde este disponibilă harta, poți afla mai multe lucruri despre numele de familie pe care îl porți și despre locurile în care se regăsește cu precădere în țară.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI