Ce i-a spus Diana Șoșoacă lui Aurel Pădureanu, după înmormântarea Corneliei Catanga

Ana Anitoiu, Gabriel Peneș 27.03.2021, 23:56

Diana Șoșoacă l-a sunat pe Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga. Avocata devenită senatoare a avut un sfat pentru partenerul cântăreței care a fost înmormântată, sâmbătă, la cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti, în prezența câtorva oameni, deoarece s-ar fi stins din cauza COVID-19.

Familia Corneliei Catanga ar fi vrut o înmormântare normală

Familia Corneliei Catanga ar fi vrut ca artista care a murit vineri dimineață, la vârsta de 63 de ani, să fi avut parte de o altfel de înmormântare. Apropiații cântăreței de muzică lăutărească și-ar fi dorit ca trupul ei să fi fost depus la capelă pentru ca fanii ei să-și ia rămas-bun de la ea, dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece pe certificatul medico-legal ar scrie că ea ar fi murit din cauza coronavirusului.

”Eu nu cred că treaba asta este pandemie. Mă simt extraordinar de bine, doar că mi-am dus la groapa omul de lângă mine. Nu am nimic altceva. Nu am avut nevoie de niciun sprijin financiar. Vreau să mulţumesc tuturor oamenilor care m-au ajutat. Acasă, la ora 2 jumătate i-au făcut testul covid şi i-au zis că nu are. După o oră şi jumătate a intrat în stop cardio-respirator, la spital. Şi după două ore mi s-a spus că a murit de covid”, a spus soțul Corneliei Catanga.

Ce i-a spus Diana Sosoaca lui Aurel Padureanu, dupa inmormantarea Corneliei Catanga
Cornelia Catanga

Ce i-a spus Diana Șoșoacă lui Aurel Pădureanu

După ce a fost înmormântată Cornelia Catanga, Diana Șoșoacă l-a sunat pe Aurel Pădureanu. Senatoarea care a fost dată afară din AUR i-a cerut acestuia să facă o plângere penală pentru toată situația creată în familia lui.

”Ea a avut comorbidități. A avut probleme cu inima. A avut infarct. Probabil că lua și medicamente de tensiune și medicamente de inimă. După umila mea părere, nu cred că a avut COVID. Eu mă simt foarte bine, în afară că mi-am îngropat omul de lângă mine”, a mai spus Aurel Pădureanu.

Sonia Trifan, referitor la înmormântarea Corneliei Catanga: ”Mi s-a rupt inima”

Sonia Trifan a dezvăluit, în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact, că artista i-a spus că singura ei avere erau oamenii care o iubeau și îi ascultau muzica. Amintindu-și acest lucru despre Cornelia Catanga, creatoarea de modă a spus că i s-a rupt inima să vadă cum a arătat înmormântarea cântăreței. Tot ea a dezvăluit și ce se va întâmpla cu rochiile cântăreței. Mai multe detalii, AICI!

”Când am ajuns acolo şi am văzut cât de puţină lume a fost exact cuvintele astea mi-au venit în gând. Ea de fapt a plecat pe lumea cealaltă fără ce avea ea mai de preţ, oamenii care au iubit-o şi pentru mine a fost ciudat pentru că din momentul în care am plecat de la înmormântare am o durere de ceafă şi cap îngrozitoare. Ea nu a făcut averi. A trăit să ne bucure pe noi și noi cu ce o răsplătim acum pe ultimul ei drum? Cu absolut nimic. Este îngrozitor. Nu mi se pare normal, indiferent de stare de urgență, de stare de carantină. Nu aici cum să înmormântezi un artist al României așa”, a spus Sonia Trifan, pentru redacția Playtech-Impact.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...