Ce a lucrat Florin Cîţu în perioada studenţiei, în America. Premierul, mărturisire neaşteptată

Ana Anitoiu, Mihai Roșoiu 26.05.2021, 23:44
Ce a lucrat Florin Cîţu în perioada studenţiei, în America. Premierul, mărturisire neaşteptată

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a dezvăluit ce a lucrat în perioada studenției, în Statele Unite ale Americii, astfel încât să reușească să se întrețină departe de casă. Avea 19 – 20 de ani când a plecat din țară și n-a avut timp de pierdut nici măcar în prima zi în care a călcat pe pământ american.

Cum a ajuns Florin Cîțu student în America

Invitat la podcast-ul lui Mihai Morar, Florin Cîțu a povestit cum a ajuns student în Statele Unite ale Americii. Premierul a spus că a reușit să plece prin 1992, când avea 19-20 de ani. A câștigat atunci o bursă pentru est-europeni finanțată de Guvernul american. Prim-ministrul nu știe cum de a obținut-o – poate nu a aplicat nimeni altcineva sau poate a avut noroc.

”Nu mi-au dat bani decât pentru cazare și masă și trebuia să plătesc și școala, cărțile. Totul era foarte scump și atunci am scris câteva eseuri și am câștigat o bursă pentru 2 ani, a trebuit să am note mari ca să mă pot menține. Numai că acolo nu aveam niciun ban și a trebui să lucrez”, a spus Florin Cîțu, care a obţinut o diplomă de licenţă în economie şi matematică la Grinnell College, Iowa, și un master în domeniului politicii monetare aplicate, macroeconomie, econometrie, la Iowa Sate University.

Ce a lucrat Florin Citu in perioada studentiei, in America. Premierul, msrturisire neasteptata
Florin Citu

Ce a lucrat Florin Cîţu în perioada studenţiei, în SUA

Prim-ministrul a dezvăluit și ce anume a lucrat ca student în Statele Unite ale Americii, încă din prima zi în care a ajuns acolo. Florin Cîțu a spălat vasele timp de un trimestru, a lucrat la cantină și a fost poștaș în campusul universitar, după care a lucrat la un centru audiovizual. În plus, a jucat fotbal în echipa universității, ca mijlocaș stânga sau atacant.

”Deci tot timpul eram la școală, muncă, antrenament de dimineață până seara și așa am văzut America am primii ani, cu echipa de fotbal. Când am ajuns aveam 50 de kilograme și americanii au zis: «Ești bun la mingi, dar uită-te puțin la fundașii noștri», care erau toți mari, puternici. M-am pus la antrenament și am făcut sală un trimestru, în care am pus 20 de kilograme pe mine și am mers mai departe.

Și apoi am jucat, în primul an am fost mai puțin titular, abia mai apoi a fost ok, dar a trebuit să intru în sistemul lor și așa am văzut America cu echipa de fotbal. Nu aveam alți bani să văd America și atunci mergeam cu echipa, mâncam la McDonald’s și le povesteam tuturor pe drum cum este să trăiești în comunism și toți ziceau să nu ajungem acolo”, a povestit Florin Cîțu.

Florin Cîțu: ”Am avut multe eșecuri în carieră”

Totodată, Florin Cîțu a spus că a avut multe eșecuri în carieră. Prim-ministrul și fostul ministru al Finanțelor Publice a fost, printre altele, de-a lungul carierei sale: economist la Banca Naţională a Noii Zeelande, apoi economist la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în Luxemburg. Ulterior, a lucrat în domeniul consultanţei pentru companii private din sistemul financiar-bancar, iar în ianuarie 2006 a devenit economist şef al ING Bank România, avansând în funcţia de director al departamenului Pieţe Financiare.

„Am avut multe eșecuri, cariera profesională nu este liniară și de exemplu în banking ajungi la un platou și la un moment dat succesul pe care l-am avut în cariera de banking a ajuns la un platou și îți dai seama că nu prea mai poți. Și începi să faci greșeli și atunci ori iei o decizie, ori o ia viața pentru tine. Am făcut o mutare în Luxemburg în 2004 am lucrat la BEI, nu m-am acomodat cu locul și atunci trebuie să mergi mai departe și după două luni de zile am plecat. Și acolo puteam să accept să rămân, dar nu am putut.”, a spus Florin Cîțu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...