Disperare sau sfidare în fața unei reguli absurde? Gestul unui tânăr candidat la Jandarmerie a ajuns subiect național, după ce i s-a interzis să meargă la toaletă în timpul examenului de admitere. Ce au transmis reprezentanții instituției cu privire la incidenul rușinos.
Examenul de admitere la Școala de subofițeri jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni din 23 octombrie 2021 va fi de neuitat pentru tinerii care s-au înscris la concurs. La scurt timp după începerea probei scrise, un candidat a cerut să fie lăsat să meargă la toaletă, dar a primit un refuz vehement.
Motivul invocat de supraveghetori era acela că regulamentul de desfășurare nu permite ieșirea candidaților din sala de examen, informație ce le fusese deja explicată tinerilor înainte de începerea probei. Pentru că nu voia să fie descalificat, însă „natura îl chema”, viitorul jandarm a fost nevoit să bea apa dintr-o sticlă de plastic pe care o avea la el, după care a mers în spatele sălii de examen, folosind pet-ul pe post de toaletă, întreaga scenă desfășurându-se sub privirile celorlalți candidați și supraveghetorilor.
Până la ieșirea din examen, tânărul a rămas cu recipientul cu urină lângă banca în care fusese repartizat.
Incidentul rușinos a intrat în vizorul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfășurării probei de evaluare a cunoștințelor candidaților în cadrul concursului de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, sesiunea septembrie – octombrie 2021.
Vom reveni cu precizările necesare în cel mai scurt timp posibil, conducerea inspectoratului fiind prima interesată de lămurirea aspectelor semnalate, conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat de presă emis de IJJ Botoșani.
Potrivit monitorulbt.ro, la Academia de Poliție ar exista un regulament de organizare și desfășurare a examenului de admitere, aprobat prin hotărârea Senatului, în care se menționează că din „momentul începerii probei scrise, niciun candidat nu poate părăsi definitiv sala decât după minimum 30 de minute şi numai după ce a predat grila de concurs şi subiectele și a semnat pentru predare. După părăsirea sălii, niciunui candidat nu îi este permisă revenirea (pe perioada desfășurării probei) pentru niciun motiv, cu excepția situației în care un candidat are necesități fiziologice, caz în care este însoțit de un supraveghetor și poate lipsi din sală maximum 10 minute. Timpul absenței din sală nu prelungește durata probei pentru candidatul respectiv”.