Care este culoarea anului 2022. Stimulează „inventivitatea şi creativitatea”

Stan Filon 10.12.2021, 11:06
Care este culoarea anului 2022. Stimulează „inventivitatea şi creativitatea”

S-a aflat care este culoarea anului 2022! Ca în fiecare an, în luna decembrie este aleasă culoarea anului următor de către prestigiosul institut Pantone Color. Așadar, pentru anul 2022 a fost aleasă culoarea „Lila Very Peri”, o nuanță despre care specialiștii spun că stimulează „inventivitatea şi creativitatea”.

Iată care este culoarea anului 2022

Prestigiosul institut Pantone Color a anunţat joi că „Lila, 17-3938 Very Peri” a fost aleasă culoarea anului 2022, fiind mai exact o nuanţă de violet apropiată de albastru, a cărei prezenţă stimulează „inventivitatea şi creativitatea”, relatează EFE. Așadar, anul 2022 va fi unul în care lumea poate fi mai creativă.

„Demonstrând încrederea lipsită de griji şi o curiozitate îndrăzneaţă care încurajează spiritul creativ, intriganta culoare Lila 17-3938 Very Peri ne ajută să îmbrăţişăm acest peisaj al posibilităţilor şi să ne deschidem în faţa unei noi viziuni şi să ne rescriem vieţile”, au declarat reprezentanţii institutului într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al acestuia.

A fost aleasa culoarea anului 2022
Lila Very Peri (foto) a fost aleasa culoarea anului 2022

De peste 20 de ani dă tonul în materie de culoare în modă și alte domenii

De peste douăzeci de ani, Institutul respectiv influenţează tendinţele şi deciziile de cumpărare în numeroase industrii, de la modă şi mobilier, până la design grafic. Prin prognozele sale care privesc tendinţele sezoniere, psihologia culorii şi consultanţa culorilor, Pantone Color Institute colaborează cu mărci renumite pentru a valorifica în mod eficient puterea, psihologia şi emoţia culorii în strategiile lor de proiectare.

Anul care se încheie a avut două culori reprezentative, respectiv PANTONE 17-5104 Ultimate Grey şi PANTONE 13-0647 Iluminating, două culori independente în care elemente diferite se reunesc şi se susţin reciproc.

Potrivit vicepreşedintei institutului, Laurie Pressman, alegerea culorii pentru anul viitor „reflectă ceea ce se întâmplă în cultura noastră mondială şi exprimă răspunsul la ceea ce aşteaptă omenirea de la această culoare”. Laurie Pressman notează că alegerea nuanţei de violet Lila Very Peri în calitate de „Pantone Color of the Year” reprezintă o ilustrare a procesului de inovaţie şi de transformare la nivel mondial.

Vicepreședintele Institutului mai spune că nuanțele sunt un mod de comunicare fundamental şi un mod de a „exprima, capta, conecta şi influenţa ideile şi emoţiile”. „Această nouă tonalitate de albastru ce fuzionează cu roşul violaceu deschide în faţa noastră un evantai de posibilităţi”, a adăugat Laurie Pressman.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...