Calendar ortodox vineri, 5 noiembrie. Povestea sfinților prăznuiți de biserică

Iancu Andreea 05.11.2021, 08:10
Calendar ortodox vineri, 5 noiembrie. Povestea sfinților prăznuiți de biserică

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte vineri pe Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimi din Emesa, potrivit calendar ortodox 5 noiembrie 2021. Aceștia au o poveste de viață impresionantă și au reprezentat, ca mulți alții, un exemplu de credință în Dumnezeu. Biserica îi prăznuiește astăzi, în amintirea chinurilor groaznice pe care le-au îndurat în numele credinței.

Care este povestea sfinților mucenici prăznuiți în calendar, vineri, 5 noiembrie

Viața sfinților Galaction si Epistimi, prăznuiți vineri, 5 noiembrie, în calendarul ortodox, a fost una în dreaptă credință. Cei doi au trăit în timpul împăratului Decius (250-253), în cetatea Emesa, din Fenicia. Părinții lui Galaction erau păgâni, însă au fost îndrumați spre credință de către un monarh. Onufrie este cel care i-a botezat atât pe ei cât și pe Galaction, fiul acestora. De asemenea, și Epistimi era născută din părinți păgâni, fiind botezată de Galaction, care a devenit soțul său.

Cei doi s-au hotărât însă să își păzească fecioria și au împărțit averea lor celor săraci, devenind împreună monarhi. În timp ce el a mers la o mănăstire de călugări, Epistimi a ales una de fecioare. Cei doi au fost însă prinși de stăpânitorul Ursus și au fost aduși în fața sa, fiind bătuți. De asemenea, trestii ascuțite au fost aduse în urma poruncii dregătorului, care a stabilit ca slujitorii săi să îi înțepe pe sub unghiile mâinilor și picioarelor. Ulterior, le-au fost tăiate mâinile și picioarele, pentru ca mai apoi și capetele. Sfântul Galaction ar fi avut treizeci de ani, iar Epsimi doar șaisprezece.

Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevîrat, iar de zeii cei deșerți ne lepădăm, erau cuvintele cu care au îndurat chinurile.

Povestea sfinților prăznuiți în calendarul ortodox, vineri, 5 noiembrie
Sfinții Galaction și Epistimi

Troparul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cuvântătorii luminători cei neînseraţi, pe cerurile cele cuvântătoare, care au strălucit mai mult decât soarele pe pământ, pe mucenicii cei Dumnezeieşti ai lui Hristos, cu cântări duhovniceşti şi cu credinţă să-i cinstim pururea.

Stih: Sfinte Mucenice Galaction, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din rădăcina elinească cea stearpă, ai răsărit odraslă bine înflorită de Dumnezeu dăruită, Sfinte Galaction, punând înaintea lumii roadele credinţei celei neschimbate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ştiinţă desăvârşită căutând credinţa cea către Hristos, ai alergat spre cunoştinţa Lui. Şi aflând dar Dumnezeiesc, ca o mireasă te-ai logodit cu El, Sfântă Epistimia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înecatu-m-am eu ticălosul în adâncul multelor mele fapte, dar către tine scap, Maica lui Dumnezeu cea Bună: dă-mi mână de ajutor şi mă izbăveşte.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...