Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 ce a fost publicat marţi de Ministerul Finanţelor arată că oficialii mizează pe o creștere economică. Un minister primește de șase ori mai mulți bani decât i-au fost alocați în acest an.
Proiectul de buget pentru anul 2023 este configurat pe o creștere economică de 2,8%. Pe bugetul general consolidat, cheltuielile totale sunt prevăzute la 607,924 miliarde de lei în anul viitor, iar cele bugetare reprezintă 39,17% din PIB, cu tendință de scădere în anul 2026.
Pentru investiții, cheltuielile însumează aproximativ 112,1 miliarde de lei, adică aproximativ 7,22% în PIB. Trei ani mai târziu, în anul 2026, acestea urmează să ajungă la aproximativ 154,2 miliarde lei.
Conform proiectului de buget pentru anul 2023, veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 539,6 miliarde de lei (34,77% din PIB), ajungând în anul 2026 la 655,1, miliarde de lei (32,78% din PIB).
Contribuțiile de asigurări sociale înregistrează cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare pentru anul viitor. Mai exact, 30,1% din total venituri. Acestea sunt urmate de TVA (21,1 %). sume primite de la Uniunea Europeană (13,2% din total venituri), şi accize (7,1%).
Conform proiectului de buget, inflația ar putea ajunge la 8% în 2023, față de 15,2% în 2022, iar deficitul de cont curent va coborî de la 8,8% din PIB, cât este în acest an, până la 8,5%.
De asemenea, este așteptată creșterea câștigului salarial real anul viitor, cu 1,7%, în urma unui declin de 2% în acest an.
Potrivit proiectului de buget pentru anul 2023, cele mai multe instituții vor primi mai mulți bani decât în acest an. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, ce este condus de Gabriela Firea, va avea un buget de șase ori mai mare.
Administrația Prezidențială va avea în anul 2023 un buget de 120 de milioane lei, adică cu 35% mai mare față de cel din acest an. Camera Deputaților va avea la dispoziție 589,5 milioane lei, adică cu 7,33% în plus față de acest an, iar Senatul va avea 324,9 milioane de lei, cu 47% mai mult față de acest an. Iată lista instituțiilor care vor primi de asemenea bani în plus:
Pe de altă parte, se vor tăia bani de la Ministerul Sănătății, care va avea un buget de 23,3 miliarde lei, cu 6,3% mai mic decât cel din acest an, precum și de la Ministerul de Externe, care va avea la dispoziție 1,286 miliarde lei, cu 2,88% mai puțin decât anul acesta.
Vor avea bugete mai mici în anul 2023 și următoarele ministere: al Energiei (2,96 miliarde lei, după o scădere de 64%), al Justiției (2,9 miliarde lei, după o scădere de 51,7%), al Muncii (60,9 miliarde lei, în urma unei scăderi de 4%), Public (1,67 miliarde lei, după o scădere de 5,7%), și al Sportului (580,9 milioane de lei, în urma unei scăderi de 3,5%).