Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează o vizită extrem de importantă în Ungaria și vine cu vești foarte bune de acolo. Se pare că în decursul anului viitor, va fi inaugurată Camera de Comerţ româno-ungară, cu sediul la Budapesta. Motivele pentru care s-a decis să fie înființată această Cameră sunt multiple.
„Anul trecut, am avut peste 11 miliarde de euro schimburi comerciale, Ungaria aflându-se în topul partenerilor comerciali ai României, pe locul patru la export şi pe locul trei la import. Avem în continuare de echilibrat balanţa comercială care este în defavoarea României. În primele şapte luni ale anului, am constatat o creştere cu peste 32% a comerţului bilateral.
În ciuda efectelor negative ale pandemiei, ale războiului din Ucraina, comerţul nostru bilateral creşte, ceea ce arată că există un potenţial excepţional în relaţia dintre noi, dar pentru a aşeza aceste aspecte pe un făgaş şi mai potrivit şi mai articulat am convenit să înfiinţăm o Cameră de Comerţ româno-ungară”, a declarat Bogdan Aurescu, imediat după întâlnirea cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto.
Bogdan Aurescu a ținut să mai precizeze că rolul deschiderii acestei camere de comerţ în decursul anul viitor reprezintă un obiectiv realizabil.
„Sunt bucuros că astăzi facem un pas important în concretizarea acestui subiect, pentru că partea ungară va pune la dispoziţie finanţarea necesară pentru crearea în mod concret a acestei camere – sediul, personal şi aşa mai departe aşa încât să putem ca, în perioada următoare, cât mai curând cu putinţă, la începutul anului viitor, să inaugurăm această Cameră de Comerţ şi promit că voi fi din nou la Budapesta cu această ocazie ca să inaugurăm împreună această Cameră, a mai spus ministrul.
Se pare că această decizie a fost luată în luna iulie, data de azi fiind fixată încă de pe atunci și este ferm convins că acest obiectiv este unul realizabil. În plus, este extrem de important faptul că vizita sa la Budapesta se petrece în contextul împlinirii a 20 de ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Ungaria, astfel că România s-a angajat să verifice toate oportunităţile de cooperare şi dezvoltare împreună cu partenerii ungari a unor proiecte concrete comune de viitor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Discuția a cuprins și vizitele private ale oficialilor din Ungaria în România şi declaraţiile pe care aceştia le fac.
„În ceea ce priveşte vizitele private în România şi declaraţiile care se fac uneori cu acel prilej cred că este extrem de important să ne menţinem responsabilitatea cu privire la dialogul nostru în limita valorilor noastre comune, conform Tratatului politic de bază, conform Declaraţiei noastre de Parteneriat Strategic, având în vedere importanţa valorilor constituţionale ale României, respectiv importanţa valorilor comune ale spaţiului european şi euroatlantic de care suntem împreună legaţi”, a mai spus Bogdan Aurescu.
În plus, Bogdan Aurescu a ținut să mulţumească pentru sprijinul Ungariei pentru aderarea României la Schengen, iar apoi au fost abodare mai multe teme, precum securitatea energetică sau creşterea volumului de tranzit al gazelor dinspre România spre Ungaria.