Benone Sinulescu, ultima imagine în viață. Cum a fost fotografiat marele artist

Ioana Bucur 18.11.2021, 18:17
Benone Sinulescu, ultima imagine în viață. Cum a fost fotografiat marele artist

18 noiembrie 2021, ziua în care România și-a mai pierdut un artist îndrăgit. La 84 de ani, la adăpostul casei sale, cu femeia căreia i-a dăruit inima lângă el, „Nea Beni” și-a dat ultima suflare. Măcinat de problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultimele luni, s-a retras din viața publică. Aceasta este ultima fotografie cu Benone Sinulescu în viață, surprins într-o ipostază în care fanii săi nu l-au mai văzut… până acum.

Ultimul zâmbet al lui Benone Sinulescu

La doar câteva zile după înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian, muzica populară își pierde încă o stea. La 84 de ani, organismul lui Benone Sinulescu a pierdut lupta cu problemele de sănătate ce l-au slăbit, încet, dar sigur, în ultimul an.

Artistul a trecut printr-un episod dificil vara acestui an, ajungând la spital. Soția i-a fost alături la fiecare pas, însă nu a dorit să ofere prea multe informații despre starea acestuia de sănătate.

La acea vreme, directorul medical al Spitalului Judeţean Arad a spus că în perioada internării, lui Benone Sinulescu, în vârstă de 84 de ani, i-au fost făcute o serie de analize, inclusiv la secția de Cardiologie. Artistul a fost transferat acolo de la un centru de îngrijiri paleative. El ajunsese acolo la scurt timp după ce căzuse inconștient în casă.

„Nu s-a impus niciun fel de intervenţie pe tema asta. Pe toată durata şederiui pacientului Benone Sinulescu la noi a fost conştient şi cooperant”, a adăugat medicul Lenuţa Timiş pentru redacția Playtech-Impact.ro, în luna iulie a acestui an.

După externare, artistul părea că își recapătă puterile: avea poftă de mâncare, făcea kinetoterapie acasă și își petrecea timpul ieșind în grădină la plimbare.

Din nefericire, vârsta înaintată și problemele mai vechi de sănătate i-au învins organismul. La scurt timp după anunțul decesului lui Benone Sinulescu, jurnaliștii Playtech.ro au intrat în posesia ultimei imagini cu artistul în viață.

Vizibil slăbit, cu o branulă montată în antebraț, înconjurat de icoane, Nea Beni a acceptat să facă o fotografie cu asistentul medical permanent care avea grijă de el în aceste zile. Unii ar spune că artistul este de nerecunoscut, însă un detaliu îl dă de gol: zâmbetul nelipsit de pe chip.

Benone Sinulescu, ultima imagine în viață. Cum a fost fotografiat marele artist

„Am rămas singură”

Soția lui Benone Sinulescu a fost cea care a confirmat că Benone Sinulescu a murit. Speriat de Covid-19, artistul a murit acasă, refuzând să fie dus la spital.

„Am rămas singură, era bine, ne bucuram, dar a făcut o pneumonie de aspirație și s-a dus, n-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza Covid-19. A murit astăzi, la orele 14.30, îl ducem la o casă mortuară, la o firmă, apoi de aici o să-l ducem la Filarmonica, îl vom înmormânta la Eternitatea. El este în casă acum, în pat, așteptăm firma mortuară să vină, sunt distrusă de durere. Nu am nevoie de nimic, pe el înapoi nimeni nu îl mai întoarce!”, ne-a declarat soția lui Benone Sinulescu.

Colaj Foto : Narcisa Tomulescu

Urmăriți Impact.ro și pe