EXCLUSIV

Avocatul lui Cristian Popescu Piedone infirmă că fostul edil a contestat executarea pedepsei din dosarul Colectiv. Ce a cerut de fapt apărarea de la instanță, la o săptămână după condamnare

Livia Ispas 26.05.2022, 20:55
Avocatul lui Cristian Popescu Piedone infirmă că fostul edil a contestat executarea pedepsei din dosarul Colectiv. Ce a cerut de fapt apărarea de la instanță, la o săptămână după condamnare

Curtea de Apel București a primit de la avocații lui Cristian Popescu Piedone o acțiune, la o săptămână după condamnarea fostului primar la patru ani de închisoare, și a înregistrat-o ca și contestație la executare.

Ce spune avocatul lui Cristian Popescu Piedone despre contestație

Cum o contestație la executare se poate face doar dacă s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, dacă a fost încarcerată o altă persoană decât cea condamnată, dacă apare o nelămurire cu privire la hotărârea definitivă sau vreo situație specială care împiedică executarea, impact.ro a vrut să afle de la avocatul fostului primar, Cătălin David, ce motive au fost invocate pentru acțiunea depusă de apărare la instanță, care se va judeca pe 16 iunie.

Avocatul spune că nu s-a cerut instanței să se pronunțe pentru o contestație la executarea pedepsei de către Cristian Popescu Piedone, ci doar pentru ”înlăturarea unor omisiuni vădite” din decizia dată pe 12 mai 2022, în dosarul Colectiv, pentru că nu s-a pronunțat pentru o parte dintre măsurile asigurătorii pe bunuri ale fostului edil, care erau dispuse de procurori pentru recuperarea prejudiciului.

”Nu este o contestație la executare propriu-zisă, așa cum au intitulat-o (pe site-ul Curții de Apel București – n.r.), nu are nicio legătură cu temeiul de drept pe care l-am invocat. Este o cerere de înlăturare a unor omisiuni vădite și are legătură cu faptul că instanța de judecată (care a dat decizia definitivă în dosarul Colectiv – n.r.) nu s-a pronunțat pe o parte dintre măsurile asiguratorii, a omis.

Este o scăpare a instanței și acesta este singurul remediu pe care apărarea îl poate face, să ceară instanței să se pronunțe pe ce a omis să se pronunțe”, a explicat avocatul Cătălin David, în exclusivitate pentru impact.ro.

Avocat: „Nu ştiu de ce au intitulat-o aşa”

Acțiunea depusă de avocații fostului primar Cristian Popescu Piedone, după condamnarea la închisoare (Sursa: portalul instanțelor de judecată)

Avocatul a precizat că este vorba de bunurile mobile și imobile care erau puse sub sechestru, iar pronunțarea judecătorilor trebuia să fie expresă în cazul acestora.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”Instanța a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii, numai că pe o parte din ele nu s-a pronunțat și trebuie să o facă expres. Repet, nu are nicio legătură cu contestația la executare, nu știu de ce au intitulat-o așa”, a adăugat Cătălin David.

Avocații se pregătesc să atace decizia de condamnare a lui Piedone

Întrebat dacă apărarea va apela la căile extraordinare de atac pe care le mai are la dispoziție după condamnarea definitivă a lui Cristian Popescu Piedone – contestația în anulare și recursul în casație -, avocatul Cătălin David a spus că se lucrează acum la formularea acestor acțiuni.

Avocatul a adăugat că deocamdată nu poate da alte informații despre motivele care vor fi invocate.

Contestația în anulare se poate face doar în două situații:

  • când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
  • când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Și recursul în casație poate fi formulat doar în anumite condiții, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Când ar putea fi eliberat condiționat fostul primar Piedone

Cristian Popescu Piedone execută din 12 mai o pedeapsă de patru ani de închisoare, primită în dosarul Colectiv.

Codul penal prevede că o instanță se poate pronunța pentru eliberarea condiționată a unui deținut după ce acesta a executat cel puţin două treimi din pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 10 ani. În cazul deținuților care au mai mult de 60 de ani, eliberarea condiționată se poate însă dispune după executarea a jumătate din durata pedepsei.

Cristian Popescu Piedone va împlini 60 de ani pe 15 februarie 2023

Avocatul lui Cristian Popescu Piedone a spus că fostul primar poate să fie eliberat condiționat așa cum prevede Codul penal, respectiv, de anul viitor, după ce execută jumătate din pedeapsă.

El a precizat că este prematur pentru a face calcule legate de o posibilă dată de eliberare condiționată și a adăugat că apărarea se concentrează acum pe căile de atac extraordinare, care ar putea schimba decizia de condamnare.

Cristian Popescu Piedione, vizitat de familie în Penitenciarul Rahova

Avocatul a mai spus că fostul primar a primit în penitenciar toate drepturile legale.

Cristian Popescu Piedone a fost vizitat de familie, iar avocații lui pot merge să stea de vorbă cu el, pentru a stabili demersurile care vor fi făcute în continuare, în încercarea de a obține o schimbare a deciziei definitive de condamnare în dosarul Colectiv.

”Nu sunt probleme în penitenciar, a primit toate drepturile, în conformitate cu dispozițiile legii, are drept de vizite”, a precizat avocatul.

Curtea de Apel București l-a condamnat pe Cristian Popescu Piedone pentru abuzul în serviciu în cazul autorizației de funcționare date pentru clubul Colectiv. Pedeapsa definitivă a fost redusă la 4 ani, de la 8 ani și 6 luni cât stabilise instanța de la Tribunalul București că trebuie să execute Piedone pentru faptele comise când era primar al Sectorului 4.

Despăgubiri de aproape 40 milioane de euro în dosarul Colectiv

Fostul primar a scăpat de plata daunelor pe care trebuie să le primească familiile celor 65 de tineri care au murit și persoanele care au fost rănite în incendiul din clubul Colectiv.

Judecătorii care au dat sentința finală în dosar i-au obligat să plătească daunele, în solidar, doar pe cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea, SC Colectiv Club SRL, pe pirotehniștii Marian Moise (care a pus artificiile în clubul Colectiv) și Viorel Zaharia, firma pentru care lucrau – SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Primăria Sectorului 4 şi ISU Bucuresti-Ilfov.

Cheltuielile cerute de spitalele care i-au îngrijit pe cei care au suferit arsuri grave în incendiul din Colectiv vor fi împărțite între patronii clubului, cei doi pirotehniști și firmele Colectiv Club SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Pedepsele din dosarul Colectiv:

  • Matei George Petrică (pompier ISU București) – 8 ani și 8 luni
  • Radu Antonina (pompier ISU București) – 8 ani și 8 luni
  • Zaharia Viorel (pirotehnist)-  6 ani si 10 luni
  • Moise Marian (pirotehnist) – 6 ani și 10 luni
  • Niță Cristian Matei (director Golden Ideas Fireworks Artists) – 2 ani și 6 luni cu suspendare
  • Mincu Costin (patron Colectiv) – 8 ani
  • Gancea Paul Cătălin (patron Colectiv) – 6 ani și 4 luni
  • Anastasescu George Alin (patron Colectiv) – 11 ani si 8 luni
  • Moțoc Sandra Ramona (referent superior Primăria Sector 4) – achitată
  • Ganea Luminita Larisa, consilier superior Primăria Sector 4 – achitată

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 65 de oameni, dintre care 27 au murit în Clubul Colectiv și ceilalți la spitalele unde au fost duși, iar ultimul la aproape doi ani de la tragedie. Alți 146 de oameni au suferit arsuri grave, care i-au mutilat pe viață.

Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în Clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”.

Urmăriți Impact.ro și pe