Avertismentul NATO: Dacă Rusia atacă un singur convoi occidental de arme se va putea activa articolul 5

15 03. 2022, 08:49

O declarație făcută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost reluată de Aleksei Danilov, secretarul Securității Naționale a Ucrainei și Consiliul de Apărare. Acesta a punctat că, dacă armata rusă va lansa un atac asupra unui convoi occidental ce livrează arme țării, NATO va putea considera acțiunea un motiv întemeiat pentru a invoca articolul 5 din tratatul blocului militar, care prevede autoapărare colectivă pentru membrii săi.

„Dacă un singur proiectil, un singur glonț lovește un convoi care livează arme Ucrainei, NATO va considera acest lucru un declanșator pentru articolul 5”

La doar o zi după ce ministrul adjunct de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Riabkov, a declarat că transporturile de arme din țări occidentale către Ucraina ar putea fi „ţinte legitime” pentru forţele armate ruse, Aleksei Danilov, secretarul Securității Naționale a Ucrainei și Consiliul de Apărare, i-a răspuns prin reluarea unei declarații făcute de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Am avertizat SUA că livrarea de arme în Ucraina, pe care au orchestrat-o, din mai multe ţări, nu este doar o mişcare periculoasă, ci şi o mişcare care transformă aceste convoaie în ţinte legitime.

Am avertizat asupra consecinţelor care pot rezulta din acest transfer nechibzuit în Ucraina al acestor tipuri de arme precum sisteme portabile de apărare aeriană, sisteme de rachete antitanc şi aşa mai departe”, a transmis Riabkov.

Secretarul Securității Naționale a Ucrainei și Consiliul de Apărare a amintit că Stoltenberg a spus că dacă armata rusă va lansa un atac asupra unui convoi occidental ce livrează arme țării, NATO va putea considera acțiunea un motiv întemeiat pentru a invoca articolul 5.

„Astăzi, șeful NATO, domnul Stoltenberg, a făcut o declarație: dacă un singur proiectil, un singur glonț lovește un convoi care livează arme Ucrainei, NATO va considera acest lucru un declanșator pentru articolul 5”, a spus Danilov în timpul unei emisiuni la Rada, postul de televiziune al parlamentului ucrainean.

Ce spune articolul 5

Potrivit punctului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, „un atac armat împotriva unuia sau mai multor” membri NATO „din Europa sau America de Nord” va fi considerat un atac împotriva NATO în ansamblu și justifică un răspuns din partea fiecăruia dintre membrii blocului, „inclusiv utilizarea forței armate”.

Vineri, în marja Forumului Diplomatic de la Antalya, organizat de preşedinţia turcă, secretarul general al NATO afirma că alianța nu dorește un „război deschis” cu Rusia. Afirmația a fost făcută în contextul refuzului Alianţei Nord-Atlantice de a impune o zonă de excludere aeriană în spaţiul aerian al Ucrainei.

„Noi avem responsabilitatea de a împiedica acest conflict (armat între Rusia şi Ucraina) să se intensifice în afara frontierelor Ucrainei şi să devină un război deschis între Rusia şi NATO”, a declarat el la acest forum.