„Armata noastră poate ajunge la Moscova”. Mesajul ucrainenilor după 50 de zile de război

Ioana Bucur 14.04.2022, 14:37
„Armata noastră poate ajunge la Moscova”. Mesajul ucrainenilor după 50 de zile de război

După 50 de zile de război, cu orașe transformate în munți de moloz, mii de vieți nevinovate pierdute și negocieri de pace ce par să fi ajuns într-un impas, ucrainenii nu se gândesc la înfrângere, unii vorbind chiar despre un posibil contraatac. Serghei Palkin, directorul general al Șahtior Donețk, a spus că determinarea militarilor ar putea duce armata țării vecine chiar și la Moscova.

Ce spun ucrainenii, după 50 de zile de război

Atacurile continuă și în ziua 50 a războiului din Ucraina. Cel mai recent raport publicat de ONU arată că aproape două mii de civili au fost uciși de la începutul invaziei ruse: „4521 de victime civile: 1932 morţi şi 2589 răniţi”.

Numărul real al victimelor, asigură organizația, este mult mai mare, discrepanțele apărând din pricina dificultății de a obţine informaţii din teren şi de a verifica evaluările deja stabilite, relatează AFP.

În ciuda pierderilor uriașe, armata țării invadate nu se gândește la un deznodământ tragic. Serghei Palkin, directorul general al Șahtior Donețk, a transmis că planul ucrainenilor ar fi recucerirea regiunilor Donbas și Crimeea, singura necunoscută fiind momentul în care acest lucru va deveni realitate. Oficialul „minerilor” a adăugat că armata țării sale ar putea oricând iniția un contraatac.

„Credem că vom termina, vom recuceri Donbas și Crimeea. E doar o chestiune de timp. Da, va dura puțin mai mult timp, dar având în vedere starea de spirit a armatei noastre, vă asigur că putem ajunge la Moscova”, a declarat Palkin, potrivit sport.ua.

„Armata noastră poate ajunge la Moscova”. Mesajul ucrainenilor după 50 de zile de război
Serghei Palkin, directorul general Șahtior Donețk

„Nu știm când și în ce condiții se va încheia acest război”

Viitorul clubului rămâne necunoscut, Palkin precizând că, în aceste zile, fotbalul nu este o prioritate.

„Nu am discutat această problemă. Repet, azi am vorbit doar despre felul în care putem ajuta armata, doar despre oamenii noștri s-a discutat. Nu are sens să vorbim despre existența clubului în viitor pentru că noi nu știm când și în ce condiții se va încheia acest război.

E dificil să ne gândim chiar și la ziua de mâine. Momentan, planurile se fac doar pentru două sau trei zile. Putem spera la o continuare a sezonului actual, la finalul campionatului sau la începutul următorului sezon, dar acestea sunt doar visuri”, a transmis Serghei Palkin.

La începutul săptămânii, Vladimir Putin anunța că negocierile pentru pace ar fi în „impas”. Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailor Podoliak a afirmat, în cadrul unor declaraţii televizate, că negocierile sunt „în desfăşurare” cu privire la o potenţială cale către pace.

„Consultările cu privire la obligaţiile legale care trebuie făcute, cum va fi în ceea ce priveşte un tratat multilateral sunt în desfăşurare acum.

Trebuie să înţelegem că ruşii categoric nu vor să crească numărul de ţări care pot fi garanţii securităţii. Este important pentru noi să avem cât mai multe dintre acele ţări”, a transmis consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, în declaraţii televizate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...