Anunţ important de la ANM. Când revin ploile, de fapt. Românii s-au săturat de caniculă şi secetă

Ana Anitoiu 25.07.2022, 12:16
Anunţ important de la ANM. Când revin ploile, de fapt. Românii s-au săturat de caniculă şi secetă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut un anunț important. Specialiștii au spus când revin ploile, de fapt, în contextul în care românii s-au săturat de caniculă şi secetă.

Cod portocaliu și galben de caniculă în România

ANM a anunțat că marți, 26 iulie, va fi valabil un Cod portocaliu de caniculă în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului. În aceste zone ale țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii au transmis că în general după-amiaza se vor înregistra temperaturi de 37 – 40 de grade Celsius, iar noaptea acestea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade Celsius, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, începând de luni, 25 iulie, și până joi, 28 iulie, este valabil un Cod galben de caniculă în județele: Sălaj, Cluj, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău. Ilfov, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, și părți din județe printre care se numără: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Hunedoara, Tulcea și Constanța.

Conform ANM, temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi ridicat.

Anunt important de la ANM. Cand revin ploile
Cod portocaliu si Cod galben de canicula, in Romania. Foto: ANM

Când revin ploile în România

Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională ANM, a vorbit despre momentul în care vor reveni ploile semnificative în România, în contextul în care țara se confruntă cu o perioadă de caniculă. Adică cele care să rezolve problemele cu privire la secetă. Specialista a declarat că acest lucru nu se va întâmpla foarte curând.

„Nu se estimează ca în următoarea lună să plouă cât ar trebui. Până să vină ploile care să conteze, măcar în ideea să se mai reducă din minusul pe care îl avem, ar fi bine măcar să plouă cât ar fi normal.

Am omis să vă spun că, din septembrie 2021 și până în prezent, la nivel de țară, un mic caracter excendentar în aprilie și decembrie, în rest în fiecare lună a plouat mai puțin decât ar fi trebuit în mod normal să plouă. Deci, vă dați seama cât ar trebui să plouă pentru a ajunge să echilibrăm?!”, a spus meteorologul.

Gabriela Băncilă a mai spus că România ar avea nevoie de vreo două, trei perioade cu cicloni mediteraneeni ce să aducă niște ploi uniform distribuite, cu intensități variabile. Însă, probabilitatea de apariție a acestor cicloni este mai mare în sezoanele de tranziție și în sezonul rece.

Urmăriți Impact.ro și pe