Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a îndemnat românii să se pregătească de Codul galben de vreme rea ce a intrat în vigoare începând de miercuri, de la ora 12:00. Avertismentul este valabil în următoarea perioadă în aproape toată țara. Iată ce trebuie să faci dacă ești prins de furtună, ploi torențiale sau fulgere.
În primul rând, înainte de a începe o furtună, este bine să îndepărtezi obiectele, copacii sau ramurile uscate care ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale. În cazul în care după un fulger urmează foarte repede un tunet, înainte să poți număra până la 30, trebuie să te adăpostești într-o clădire. Este recomandat să părăsești adăpostul de abia după 30 de minute de la ultimul tunet.
În cel mai rău caz, dacă nu poți intra într-o clădire, trebuie să te adăpostești într-un autoturism. Chiar dacă este posibil ca trăsnetul să lovească mașina, pericolul este mai mic decât dacă te-ai afla afară. În plus, este bine să închizi ferestrele și ușile, oriunde te-ai afla.
Totodată, este recomandat să nu folosești apa de la robinet, nici ca să speli vasele, nici ca să faci duș, pentru că în cazul unui trăsnet, apa și conductele instalațiilor pot duce la electrocutare. În plus, este bine să folosești telefoanele cu fir exclusiv în cazuri de urgență, precum și să deconectezi de la priză electrocasnicele, ca să nu riști să-ți fie stricate din cauza descărcărilor electrice.
În cazul în care o furtună te ia pe nepregătite, atunci când te afli într-un oraș, trebuie să te adăpostești imediat într-o clădire, ca să eviți riscul de a te lovi crengi, pomi, stâlpi sau diverse obiecte. Dacă te afli într-o zonă deschisă, precum o plajă, un câmp sau o ambarcațiune pe apă, trebuie să te așezi ghemuit, să pui capul între genunchi, cu mâinile peste urechi și cap. Trebuie să reduci cât mai mult contactul cu Pământul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc. Dacă te afli în pădure, caută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi”, recomandă platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, fiipregatit.ro.
În cazul în care te afli într-o zonă deschisă, este bine să te îndrepți către o zonă mai joasă. Dacă ești pe un lac, trebuie să te îndrepți cât mai repede către mal și să găsești un adăpost imediat. Mai mult, trebuie să eviți să mergi pe jos sau cu mașina pe drumurile inundate. Un curent de apă aparent mic te poate dezechilibra.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, Codul galben de ploi și vijelii este valabil în aproape toată țara. Singurele județe pe care nu le vizează avertismentul ANM sunt Constanța și Tulcea. Nici Capitala nu scapă de aceste condiții meteo.