Andra Gogan vrea să ajungă la Hollywood. Şi-a făcut deja prieteni pe platourile de filmare de la Disney

Badea Violeta 31.07.2022, 06:30

Andra Gogan este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și apreciate vloggerițe și influencerițe de la noi din țară. Este urmărită de milioane de adolescenți, însă puțini sunt cei care știu că atât ea, cât și fratele ei, Răzvan Gogan, au dat glas îndrăgitelor personaje din desenele animate difuzate pe canalul Disney Junior și Disney Channel. Cei doi și-au făcut o groază de prieteni pe platourile de filmare și acum vor să ajungă și mai sus, la Hollywood.

Ce planuri are Andra Gogan

Andra Gogan nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este una dintre cele mai cunoscute personaje din mediul online. Aceasta are numeroși fani, în special adolescenți, care o admiră și o urmăresc la fiecare pas.

Împreună cu fratele ei, tânăra a dublat vocea multor personaje de pe Disney. Ulterior, după ce au mai crescut, cei doi au trecut la filmele pentru copii și adolescenți, produse de aceeași companie.

Acum, Andra Gogan are 24 de ani, iar Răzvan împlinește 21, așa că plănuiesc să treacă la următorul nivel. Cei doi își doresc enorm să ajungă la Hollywood.

„E țelul nostru în momentul de față. Eu zic că dacă mai avem răbdare, peste 3-4 ani, există șanse să ajungem la nivelul la care să producem chestii cu lumea de la Disney, de la Hollywood. Nu ne mutăm în America. Nouă ne place România”, a declarat Răzvan Gogan pentru EGO.ro.

Sora acestuia, celebra Andra Gogan este foarte încrezătoare că vor reuși să ajungă acolo unde își doresc, mai ales că au foarte mulți prieteni din aceeași breaslă.

„Spre exemplu, e un băiat, personaj principal într-o producție Disney, cu care noi suntem prieteni. Merrick Hanna îl cheamă. De asemenea suntem prieteni și cu cea pe care am dublat-o eu când eram mică, Charlie din „Good luck Charlie”.

Culmea este că am ajuns să ieșim la micul dejun cu unul din actorii principali dintr-un serial de pe Disney. Adică orice e posibil. Suntem aproape să ne îndeplinim visul de a lucra alături de ei”, a povestit Andra Gogan pentru aceeași sursă.

Andra si Razvan Gogan
Andra si Razvan Gogan

„Acum 12 ani noi dublam reclame de la TV”

Andra Gogan, a cărui voce este întâlnită în multe producții consacrate dedicate copiilor, povestește că drumul său în această industrie nu a fost unul tocmai ușor și a muncit foarte mult pentru a ajunge unde este astăzi. De-a lungul timpului, aceasta a dublat chiar și reclame de la TV.

„Am început prin a dubla voci la alte desene animate și pe parcurs am ajuns în stadiul acesta. Acum 12 ani noi dublam reclame de la TV și apoi, încetul cu încetul, ne-am dat seama că vrem să dublăm și seriale.

Am spus în gura mare, tuturor, pentru că așa îți îndeplinești anumite dorințe, așa am ajuns să dublăm voci de când eram micuți. Nu ne-am oprit  nici în ziua de astăzi”, a dezvăluit Andra Gogan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...