În cazul în care vom avea un Guvern PNL-PSD, una dintre cele mai respectate voci, de la debutul pandemiei în România, ar putea face parte din noul Executiv. Alexandru Rafila, primele declarații despre mandatul de ministru al Sănătăţii.
După alegerile parlamentare, propunerea cu care PSD a mers la Cotroceni a fost Alexandru Rafila, un nume nou pe scena politică, însă un specialist respectat în domeniul medical, o voce importantă în spațiul public în ultimul an și jumătate.
„Nu îmi place să fac speculaţii mai ales legate de funcţia de premier. Este o perioadă dificilă! M-aţi întrebat şi săptămâna trecută, v-am spus că trebuie să ne aşezăm la masă şi să găsim o soluţie. Opţiunea mea nu are nicio importanţă acum, trebuie să existe o opţiune clară în Guvern”, a spus Alexandru Rafila, luni seară, la Antena 3.
Întrebat dacă există posibilitatea să preia conducerea Ministerului Sănătății, specialistul a spus că este vorba despre o responsailitate uriașă, într-un moment de criză, angajament de care nu poate fugi, dar pe care și l-ar lua doar în anumite condiții.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Este o mare responsabilitate, deci dacă aș spune nu, ar fi o fugă de responsabilitate. Dar oricine ar merge acum la Ministerul Sănătății ar fi doar un figurant. Am căteva idei care ar duce pe fagațul cel bun Ministerul Sănătății”, a mai spus Rafila.
Prioritatea națională, în acest moment, este reducerea numărului de decese în rândul pacienților infectați cu SARS-CoV-2, explică Alexandru Rafila.
„Prioritatea naţională este scăderea rapidă a numărului de decese în România. E un număr uriaş de morţi în fiecare zi. Există soluţii să ajungem la o normalitate cât mai repede, sunt absolut copleșit că nu există nicio reacție pentru această situație tragică. Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să fim conștienți de ce trebuie să se întâmple.
Cea de-a doua prioritate este legata de organizarea medicilor de familie”, a explicat el.

La începutul lunii octombrie, Gabriela Firea preciza, după căderea Guvernului Cîțu, că propunerea de premier a PSD a fost și rămâne profesorul Alexandru Rafila.
„Din punctul nostru de vedere, avem o decizie a Comitetului Politic Național, prin care propunerea noastră era și este valabilă în persoana domnului profesor Alexandru Rafila.
Nu am înțeles și va fi greu de dezbătut, chiar și peste ani de zile, de ce domnul președinte nu a acceptat un profesionist în domeniul Sănătății, într-o perioadă de pandemie, să preia organizarea și obținerea voturilor în Parlament”, a spus Gabriela Firea la Antena 3.