Adriana Trandafir de la Te cunosc de undeva are o fiică superbă. Cum arată Maria Speranța, nu locuiește în România

Ana Anitoiu 01.03.2021, 18:15

Actrița Adriana Trandafir, care participă la emisiunea ”Te cunosc de undeva” de la Antena 1, are o fiică superbă. Tânăra se numește Maria Speranța și este de o frumusețe fermecătoare. A împlinit sâmbătă vârsta de 21 de ani, iar mama ei i-a făcut o urare emoționantă pe internet.

Ce cale a ales să urmeze Maria Speranța, fiica actriței Adriana Trandafir

Adriana Trandafir, în vârstă de 64 de ani, care a jucat în serialele ”Sacrificiul” și ”Fructul oprit” de la Antena 1, are doi copii – un fiu, Ștefan, în vârstă de 29 de ani, și o fiică, Maria Speranța, care n-a călcat pe urmele mamei sale. Tânăra a împlinit sâmbătă vârsta de 21 de ani. Spre deosebire de mama ei, ea a ales să studieze relații internaționale și marketing în Olanda. De altfel, nici fratele ei n-a făcut actorie, ci a devenit avocat.

”Maria Speranța este studentă la Haga, la Relații Internaționale, face Marketing. Când și-a făcut dosarul, a avut de completat un chestionar. Una dintre întrebări a fost – nu mi-a spus, dar am văzut – «Care este cel mai greu lucru pe care l-a rezolvat?». Iar ea a spus: «Cel mai greu lucru pentru mine a fost să ies din umbra mamei mele și lumea să mă recunoască după umbra mea». M-a durut foarte tare, pentru că eu nu am fost o mamă care să îi scoată în față, să se afișeze cu ei, să spun tot timpul că sunt copiii mei, nu … Maturitatea asta m-a durut, dar a fost o durere care mi-a făcut și bine”, a spus actrița, pentru Libertatea.

Adriana Trandafir de la Te cunosc de undeva are o fiica superba. Cum arata Maria Speranta, nu locuieste in Romania
Fiica actritei Adriana Trandafir

Cum arată Maria Speranța, fiica actriței Adriana Trandafir

Sâmbătă, 27 februarie, de ziua de naștere a fiicei ei, Adriana Trandafir, care participă la ”Te cunosc de undeva”, a publicat un portret al tinerei și un mesaj emoționant pentru ea. În imagine, Maria Speranța apare elegantă, îmbrăcată într-o ținută neagră, cu decolteu adânc, și afișează un zâmbet larg și fermecător.

”Dintre toate mamele Pământului, m-a ales pe mine! Cel mai fericit copil, viața și sufletul meu… pentru totdeauna. Astăzi, 21. Mulțumesc, Maria Speranța pentru tot ce m-ai făcut să trăiesc alături de tine! Mama”, a scris Adriana Trandafir.

Adriana Trandafir, despre fiica ei: ”Mi se pare mai apropiată de tatăl ei”

Actrița Adriana Trandafir a dezvăluit care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-a făcut de dragul carierei sale. De altfel, artista și-a pierdut fiul la divorț. Acum, relația ei cu Ștefan este foarte bună, iar ea este mândră de el și îl iubește necondiționat.

”Faptul că au crescut copiii fără să fiu prezentă. E foarte greu. Cu mult nisip în dinți, cu nopți nedormite, cu griji, cu păreri de rău, sunt frustrată câteodată. De exemplu, Maria Speranța mi se pare că e mai apropiată de tatăl ei. E firesc să fie așa, el i-a fost… mamă! Faptul că nu ai timp niciodată pentru tine, mereu ești ultimul pe listă, dai importanță altor lucruri și ai grijă întotdeauna de alții și niciodată de tine. Dar cred că asta ține și de structură, și de educație, și de felul omului”, a spus Adriana Trandafir despre sacrificiul ei, într-un interviu pentru VIVA!.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI