Ilie Năstase, amenințat de soție. Ce trebuie să facă pentru a evita divorțul

Stan Filon 01.03.2021, 15:50
Ilie Năstase, amenințat de soție. Ce trebuie să facă pentru a evita divorțul

Ilie și Ioana Năstase nu s-au împăcat încă, deși sunt văzuți mai mereu împreună. Cei doi încă ”negociază” reîmpăcarea, dar fostul număr 1 mondial trebuie să facă ceva special, dacă vrea să o mai aibă alături pe frumoasa brunetă.

Ilie Năstase, amenințat de soție

Ioana Năstase a pus câteva condiții pentru a-i mai da o șansă lui Ilie Năstase, după cum a declarat pentru playsport.ro. Bruneta a fost traumatizată puternic, în urmă cu două luni, când Ilie Năstase a agresat-o fizic în apartamentul lor. Femeia a fost nevoită să sune la 112, unde să ceară ajutor, pentru a putea ieși din casa tenismenului. oamenii legii au fost cei care au reușit atunci s-o scoată din mâinile fostului jucător de tenis. Ioana a plecat atunci și nu s-a mai uitat înapoi.

Cei doi nu au divorțat, iar Ioana este decisă să-i mai acorde o șansă lui Ilie Năstase, dacă este dispus să aștepte. ”Eu trec un pic mai greu peste acea zi, iar Ilie Năstase ştie asta. Discutăm mult, încercăm să vedem ce mai poate fi făcut pentru a ne salva relația. Nu am nevoie să își ceară iertare, dacă el nu crede în ceea ce spune. Nu vreau să mai fiu amăgită, nu mai vreau vorbe goale. Nu ne-am împăcat, dar nu ca să îl pedepsesc, nu ca să îi arăt că sunt eu a naibii. Ci pur și simplu pentru că nu mai pot accepta același tip de relație ca și până acum.

Ilie Nastase, amenintat de sotie
Ilie Nastase, amenintat de sotie

Ce trebuie să facă ”Nasty”, dacă o mai vrea pe Ioana alături

Vreau mai mult respect, mai mult timp. Ilie a fost de acord să ne dăm timp. Oricât este nevoie, trei luni, șase.  Avem mai multe de pierdut dacă ne grăbim, decât dacă o luăm pas cu pas. Nu vreau să ne mai facem de râs peste tot, să ne știe toată țara. Avem și noi o vârstă, vreau să trăim frumos și să ne facem viața mai ușoară”, a declarant Ioana pentru sursa menționată.

Vrea să mai dea o șansă fericirii, dar doar dacă Ilie Năstase acceptă să caute și să primească ajutor de specialitate pentru temperamentul său vulcanic.

”I-am cerut doar să se liniștească, ca să pot trece cu tot sufletul peste acele amintiri oribile. Trebuie să lucreze mult cu el, să ceară ajutor specializat pentru a-și tempera caracterul. Este coleric uneori. Trebuie să se liniștească. Numai asta vreau de la el și numai așa mă voi întoarce cu totul la el”, a mai spus Ioana.

Cu toate acestea, Ilie Năstase și soția sa au petrecut împreună de Dragobete. Fostul sportiv și-a suprins plăcut soția, deoarece a venit cu un buchet mare de flori. Printre acestea s-a numărat și liliacul alb, despre care bruneta chiar nu știe de unde a făcut rost soțul ei, pe vremea aceasta.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...