Adela Popescu, dezvăluiri despre cel de-al treilea copil. Ce va avea: fetiţă sau băieţel?

Ioana Bucur 26.01.2021, 17:18

Adela Popescu este însărcinată a treia oară și radiază de fericire! Vedeta se bucură de câteva zile de relaxare și răsfăț, pe plajele exotice din Maldive. Cu burtica la vedere, prezentatoarea „Vorbește lumea” a făcut dezvăluiri despre cel de-al treilea copil. Ce va avea: fetiţă sau băieţel?

Adela Popescu, despre cel de-al treilea copil

Adela Popescu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei. După ce a anunțat că este însărcinată a treia oară, prezentatoarea „Vorbește lumea”, împreună cu soțul său, Radu Vâlcan, și cei doi băieței, într-o vacanță fabuloasă. Destinația aleasă: Maldive!

„Și am ajuns in Maldive… Exact motivele pentru care amânam până acum o vacanță aici, ne-au convins, în contextul actual, să ne hotărâm să venim. E pur și simplu minunat. Promit să postez cât de des pot și cât de des mă lasă băieții. ❤️”, a scris Adela Popescu, pe Instagram, în descrierea unei fotografii în care apare alături de soțul ei, Radu Vâlcan, și cei doi copii.

Fetiță sau băiețel?

De când se bucură de plajele însorite și de relaxare, Adela Popescu a împărtășit cu fanii care o urmăresc pe rețelele sociale și primele imagini cu burtica de gravidă. În mai puțin de patru ore, una dintre imaginile postate de vedetă a strâns aproape 50 de mii de like-uri. Să fie fotografia, să fie mesajul…

A intrat deja în trimestrul al doilea al sarcinii, însă arată impecabil. Nemachiată, îmbrăcată într-un costum de baie dintr-o singură piesă, mulat, ce îi scoate în evidență formele superbe, Adela Popescu radiază de fericire. Soția lui Radu Vâlcan a pus o întrebare ce i-a pus pe jar pe fani, dând naștere unei dezbateri intense în secțiunea de comentarii de sub fotografie.

„Fetiță? Băiețel? :)”, a scris Adela Popescu.

Adela Popescu, despre al treilea copil
Adela Popescu, despre al treilea copil

Reacțiile nu au întârziat! Fanii vedeti s-au „duelat” în comentarii savuroase: „Mămica perfectă”, „Să fiți sănătoși!”, „Să vă bucurați de familia frumasă. Radiezi!”, „Sperăm să fie fetiță! Să nu fii soacră cu trei nurori!”, „Ar fi cazul să ai și o fetiță, dar, până la urmă, sănătos să fie bebe!” – au fost doar câteva dintre mesajele primite de Adela Popescu.

„Vreau să fac un anunț”

Adela Popescu a dezvăluit la începutul lunii ianuarie că va aduce pe lume al treilea copil. Anunțul neașteptat a fost făcut, în direct, chiar la emisiunea pe care o prezintă împreună cu Gabriel Coveșeanu.

„Vreau să fac un anunț: O să avem un nepoțel! Așa se zice, nu?”, a spus Adela Popescu, la „Vorbește lumea”.

Vedeta a povestit că ea și soțul ei, Radu Vâlcan, și-au dorit mult acest copil, însă viața cu trei prichindei va însemna câteva schimbări majore:

„Noi ne doream mult acest copil, nu la modul că urmăream ovulația, dar îl doream. Prietenii s-au gândit la cheltuieli și soțul a început să se gândească la o mașină mai mare. Ne-am gândit cât costă grădinițele pe lună”, a spus vedeta, în cadrul unei emisiuni TV.

Adela Popescu a dezvăluit că printre primii care și-au dat seama că este însărcinată au fost chiar colegii de la „Vorbește lumea”:

„Nu mai țin minte cine a fost prima persoană care și-a dat seama, cred că o tocmai colegii de la Pro TV. Mi-au spus că ar trebui să fac testul de sarcină, practic ei m-au trimis să-mi fac testul. Și l-am făcut și uite că a ieșit așa. Și tu (n.r. Cove) te-ai prins la un moment dat”, a mai spus prezentatoarea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...