Adela Popescu, anunț inedit în ziua în care s-a aflat că va avea al treilea băiat. Ce are de gând să facă

Iancu Andreea 02.02.2021, 13:35

Frumoasa prezentatoare a anunțat încă de acum o lună că este însărcinată cu încă un copilaș, însă nu se cunoștea deocamdată sexul bebelușului. Acum că Adela Popescu a dezvăluit că va avea al treilea băiat, își face deja planuri de viitor. Vedeta a povestit ce are de gând să facă după ce se va naște bebelușul.

Vedeta de televiziune, o viitoare mămică de trei copii

Cuplul format din Adela Popescu și Radu Vâlcan este pus pe fapte mari. După ce s-au bucurat de venirea pe lume a primilor doi băieței, Alexandru și Andrei, cele două vedete nu s-au opus ideii de a avea încă un copil și astfel au fost binecuvântați cu al treilea copilaș. Spre surprinderea tuturor, bebelușul va fi tot băiețel, după cum chiar vedeta a dezvăluit în cadrul emisiunii „Vorbește lumea” de la Pro TV.

Viitoarea mămică este proaspăt întoarsă dintr-o vacanță alături de Radu și cei doi băieți dar și de câțiva prieteni, printre care și Laura Cosoi și familia acesteia. Pentru că perioada pandemiei reprezintă o adevărată provocare pentru Adela și Radu, cei doi au decis să se relaxeze puțin într-un colț liniștit de lume. După ce s-au mutat la final de an în casă nouă, Adela Popescu și soțul său au ales drept destinație de vacanță Maldive. Ei au optat pentru liniștea plajelor aurii și apa turcoaz pentru a le oferi copiiilor posibilitatea să se bucure de mai multă libertate decât au avut parte în ultima perioadă.

Să știi că pentru copii am plecat în Maldive. Nu mai aveam unde să-i scot, așa că am decis să mergem acolo. Am fost pe o insulă pustie, tocmai ca să fim complet protejați. Copiii nu mai aveau unde să se joace, acolo au putut să zburde, iar eu și soțul am putut sta fără griji, a povestit Adela.

Vedeta a anunțat că urmează să fie mămică de trei băieți
Vedeta a anunțat că urmează să fie mămică de trei băieți

Ce planuri are Adela Popescu după ce a aflat că va avea al treilea băiat

Cel de-al treilea băiat cu care Adela Popescu este însărcinată aduce multă bucurie în familia pe care vedeta o formează alături de Radu Vâlcan și cei doi frățiori, Alexandru și Andrei. Totuși, vestea unui nou membru de sex masculin în casă le dă și bătăi de cap viitorilor părinți. Pentru că în urmă cu mai multă vreme Adela a mărturisit că își dorește enorm și o fetiță, cu toții sperau ca acesta să fie momentul în care cei doi băieței ai actriței își vor cunoaște surioara. Din păcate sau mai degrabă din fericire, ei vor avea un nou partener de joacă cu aproape aceleași preferințe.

Pe de altă parte, Adela și Radu au glumit pe seama noii vești. Partenerul vedetei a anunțat-o într-un mod inedit pe soția sa că vor avea încă un băiețel, afirmând „Iubita, vom avea patru copii!”

Este tot băiat. Ceea ce înseamnă că o să mai facem apoi încă unul, ca să fie și o fetiță. Nu ne oprim, asta e, a explicat Adela la Vorbește lumea.

Glumețul coleg de platou al Adelei nu s-a putut abține să nu facă haz de necaz cu privire la anunțul despre noul bebeluș. El a făcut referire la o celebră poveste românească, fapt care i-a dat de gândit puțin viitoarei mămici.

Vă dați seama ce soacră o să fie Adela? Soacra cu trei nurori a spus Cove.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...