Acestea sunt cele mai vândute mașini din 2020. Marca aflată pe locul 1 a uimit pe toată lumea

Iancu Andreea 12.01.2021, 14:45
Acestea sunt cele mai vândute mașini din 2020. Marca aflată pe locul 1 a uimit pe toată lumea

Izbucnirea pandemiei a determinat schimbări notabile în mai multe sectoare ale economiei. Printre acestea se numără vânzările de automobile. Anul trecut, țara noastră a înregistrat scăderi cu peste 21 % la toate categoriile de producători. Iată, totuși, care sunt cele mai vândute mașini din 2020.

Care sunt cele mai vândute mașini din 2020

Vânzările de autoturisme au scăzut semnificativ în anul ce tocmai a trecut, românii cumpărând cu 21% mai puține mașini noi. Astfel, doar 125.000 de unități au ajuns să fie înmatriculate în România în 2020. Totuși, niciunul dintre producători nu s-a bucurat de cifre pozitive, aceștia înregistrând scăderi în cazul vânzărilor de mașini abia ieșite pe poarta fabricii. În total, vânzările de autoturisme noi reprezintă 85% din totalul autovehiculelor comercializate în România.

În privința preferințelor cumpărătorilor din România, aceștia au optat pentru principalul model de pe piața autohtonă și anume Dacia Logan. Grupul Dacia-Renault a reușit să vândă în 2020 18.747 de unități, în scădere față de anul precedent cu 28,5%. Modelul care se află pe locul doi în topul preferințelor de cumpărare ale românilor se regăsește Dacia Duster. SUV-ul a reușit să se vândă în 9.826 de unități, de asemenea, în scădere cu 15% față de vânzările anterioare. În continuare, locul trei, cu 9.420 de unități, este ocupat de Dacia Sandero. De această dată, Sandero a scăzut cu doar 5,1%, comparativ cu anii precedenți.

Cele mai vândute 10 modele de mașini în 2020, în România

1) Dacia Logan, 18.747 de unități, scădere de 28,5%

2) Dacia Duster, 9.826 unități, scădere de 15%

3) Dacia Sandero, 9.420 unități, scădere de 5,1%

4) Renault Clio, 3.958 unități, scădere de 25,3%

5) Skoda Octavia, 3.706 unități, scădere de 29,9%

6) Renault Megane, 2.273 unități, scădere de 41,2%

7) Renault Captur, 2.247 unități, scădere de 9,4%

8) Volkswagen Golf, 2.124 unități, scădere de 11%

9) Nissan Qashqai, 2.035 unități, scădere de 49,5%

10) Ford Puma, 1.996 unități (modelul nu era la vânzare în 2019)

Dacia Logan, în topul preferințelor de achiziție ale românilor
Dacia Logan, în topul preferințelor de achiziție ale românilor

Marca de automobile care a înregistrat cele mai mari vânzări în 2020

După cum era de așteptat, cele mai îndrăgite modele ale anul 2020 au fost cele ale mărcii Dacia. Astfel, compania se situează pe locul întâi în rândul preferințelor de cumpărare ale românilor. Cei care au optat totuși pentru o altă marcă decât cea autohtonă au cumpărat un autovehicul marca Skoda. Compania a înregistrat o scădere a vânzărilor de mașini noi de 18,6% față de anul 2019. Astfel, în 2020, Skoda a vândut în țara noastră 10.228 de unități. Pe locul trei, însă, românii au ales automobilele fabricate de către Renault. Compania a reușit să vândă 9.963 de unități, totuși cu 24,9% mai puține decât în 2019.

Mărcile preferate de români în 2020

1) Dacia: 39.940 untități, cu 20,6% mai puține decât în 2019

2) Skoda: 10.228 unități, cu 18,6% mai puține decât în 2019

3) Renault: 9.963 unități, cu 24,9% mai puține decât în 2019

4) Volkswagen: 9.441 unități, cu 8,4% mai puține decât în 2019

5) Ford: 6.874 unități, cu 42,3% mai puține decât în 2019

6) Hyundai: 6.852 unități, cu 14,6% mai puține decât în 2019

7) Toyota: 6.361 unități, cu 5,3% mai puține decât în 2019

8) Suzuki: 3.956 unități, cu 20,2% mai puține decât în 2019

9) Peugeot: 3.517 unități, cu 3,8% mai puține decât în 2019

10) Mercedes-Benz: 2.972 unități, cu 16% mai puține decât în 2019

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...