Parchetul European a descins la Inspectoratul Aviaţiei din MAI coordonat de Arafat. Sub lupă, achiziţiile din fonduri UE

Mihnea Tălău 12.09.2023, 13:10
Parchetul European a descins la Inspectoratul Aviaţiei din MAI coordonat de Arafat. Sub lupă, achiziţiile din fonduri UE

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a întreprins marți percheziții la Inspectoratul General al Aviației al Ministerului Afacerilor Interne. Această instituție este coordonată de secretarul de stat Raed Arafat.

Perchiziții la la Inspectoratul Aviaţiei din MAI privind achizițiile publice

Știrea, apărută inițial pe surse a fost, imediat, confirmată chiar de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi.

”Confirmăm că în această dimineață (marți – n.r.), Parchetul European, Biroul București, împreună cu Direcția Generală Anticorupție și Institutul Național de Criminalistică a efectuat percheziții în cadrul unei investigații externe privind achizițiile publice finanțate prin Facilității pentru redresare și reziliență (RRF)”, a confirmat ParchetulEuropean, potrivit euractiv.ro.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a declanșat pe 23 iunie urmărirea penală față de Paul Cătălin Dache, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În aceeași situație se află și Andrei Bădulescu, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De asemenea este urmărit și Florin Vasile, comandor(r), adjunct al inspectorului general și inginer-șef al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., Mihai Popa director tehnic al Școlii Superioare de Aviație Civilă, Costin George Barbu, director general al Școlii Superioare de Aviație Civilă, și o persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale.

Acuzații grave aduse de procurorii anticorupție

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Nu se face nicio referire la coordonatorul instituției Raed Arafat.

”În perioada 2019-2023, în contextul executării unor contracte de reparații/mentenanță pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A și Cessna C-560 Citation V, încheiate de Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. cu o asociere formată din Școala Superioară de Aviație Civilă și o societate al cărui reprezentant este cercetat în prezenta cauză, suspectul Dache Cătălin Paul, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legale, documentația necesară efectuării plăților pentru lucrările menționate mai sus, cunoscând că acestea nu au fost recepționate, executate sau au fost executate necorespunzător.

În demersurile sale, suspectul Dache Cătălin Paul ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care ar fi întocmit și aprobat diverse documente necesare efectuării plăților pentru lucrările amintite.

În contextul menționat mai sus, ar fi fost produs Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I. un prejudiciu în sumă totală de 23.199.049 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asocierea respectivă”, se precizează în ordonanța procurorilor militari.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...