Ungaria ține secretă cea mai mare investiție făcută vreodată în această țară. Autori sunt chinezii

Andrei Cezar 20.05.2020, 19:07

Detaliile contractului de finanțare dintre China și Ungaria pentru modernizarea liniei ferate dintre Budapesta și Belgrad vor fi secrete pe o perioadă de 10 ani. Decizia a fost luată în Parlamentul ungar, iar motivele țin de ”capacitatea Ungariei de a-și conduce politica externă și interesele comerciale”, potrivit proiectului de lege.

Cea mai mare investiție din Ungaria, secretizată

Prin decizia de secretizare a proiectului, Ungaria dorește să se protejeze de „influența externă indusă”, proiectul fiind „de interes național superior”, spune textul legii, potrivit Evz.ro.

Linia feroviară ce urmează a fi modernizată este o legătura mai veche dintre capitalele Serbiei și Ungariei. Potrivit

cu banca chineză Exim, Ungaria va achita 85% din costurile investiției, din împrumut, adică cel puțin două miliarde de euro. Restul de 15% se vor fi din fonduri proprii asigurate de guvernul de la Budapesta.

Detaliile contractului trebuiau secretizate pentru ca Ungaria să poată obține finanțarea din partea băncii chineze, potrivit executivului de la Budapesta. Însă documentul poate fi desecretizat oricând de către unguri, însă numai „după ce a obținut poziția din partea guvernului Republicii Populare Chineze”, potrivit publicației belgiene RTBF.be

Proiectul face parte din noile ”drumuri ale mătăsii”

Contractul dintre executivul ungar și banca chineză Exim nu este privit cu ochi buni. Criticii atrag atenția asupra faptului că i se oferă posibilitatea Chinei de a intra în afacerile Ungariei. În plus, contractul ridică semne de întrebare ce țin de rentabilitate proiectului și de riscul de corupție în ceea ce privește construcția secțiunii maghiare a liniei de cale ferată cu o lungime de 350 km.

Potrivit Evz.ro, calea ferată de mare viteză va fi construită, parțial, de unele cercuri de afaceri apropiate premierului Viktor Orban și este de așteptat să facă parte dintr-un proiect de legătură feroviară între Europa centrală și portul Pireu din Grecia, proiect gestionat de China.

Linia Budapesta-Belgrad este primul mare proiect feroviar pe care îl susține China în Uniunea Europeană, potrivit analiștilor. Însă acesta este doar o mică parte a planurilor de viitor ale chinezilor pe Bătrânul Continent.

Președintele chinez Xi Jinping a semnat construirea ”noilor drumrui ale mătăsii”, un proiect de infrastructură globală prin care să se poată transporta produse de la est la vest.

Ungaria ține secretă cea mai mare investiție făcută vreodată în această țară. Autori sunt chinezii
Ungaria ține secretă cea mai mare investiție făcută vreodată în această țară. Autori sunt chinezii
Urmăriți Impact.ro și pe