VIDEO

Premierul olandez Mark Rutte, în vizită în România. „Țările de Jos nu se opun aderării României la Schengen”

Beatrice Dumitru, Ana Anitoiu 12.10.2022, 18:22
Premierul olandez Mark Rutte, în vizită în România. „Țările de Jos nu se opun aderării României la Schengen”

Guvernele statelor Uniunii Europene vor vota pe 8 decembrie dacă vor accepta România și Bulgaria în spațiul Schengen, după 11 ani de amânări. Olanda este singura țară care mai are încă rezerve cu privire la aderarea României. În acest context, premierul olandez Mark Rutte a ajuns astăzi în țara noastră și va purta discuții cu președintele Klaus Iohannis.

Premierul olandez, despre aderarea României la spațiul Schengen

Update miercuri, 12 octombrie 2022, ora 18:22 Prim-ministrul olandez Mark Rutte a spus că Olanda nu se opune aderării României la spațiul Schengen. Întrebat dacă există posibilitatea ca anul acesta, până la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie să existe un răspuns pozitiv din partea Olandei în această problemă și dacă odată cu ridicarea MCV și răspunsul va fi pozitiv sau mai sunt și alte motive ale reticenței, oficialul a răspuns:

„Olanda nu e împotrivă în principiu. Noi spunem că toate țările care îndeplinesc condițiile trebuie să intre în spațiul Schengen. România a făcut foarte mulți pași înainte în ultimii ani. Trebuie să fie toate condițiile îndeplinite. Avem și un mecanism de cooperare și de verificare. Pașii următori vor veni și după vom vorbi mai departe. Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă și corectă.

Trebuie să avem suficienți pași pozitivi și trebuie să avem un stat de drept mai bun. Au fost făcuți mulți pași, ceea ce trebuie acum stabilit în MCV, legile corupției. Al doilea lucru, sistemul informatic Schengen. Comisia Europeană a început procedurile, eu cred că misiunea de evaluare trebuie să fie mai profundă. Nu știu când vor veni rezultatele. Nu pot da un termen”, a spus prim-ministrul olandez.

Klaus Iohannis, despre România în Schengen

La rândul lui, președintele Klaus Iohannis a spus că intrarea în Schengen nu este un automatism tehnic. Șeful statului a precizat că nu intenționează să dea un termen limită pentru aderare, pentru că obiectivul național nu este de a avea un vot până la o anumită dată, ci de a intra România în spațiul Schengen.

„Cred că este bine să fim realiști în aceste privințe. Intrarea în Schengen nu este un automatism tehnic, ci are două părți – una este partea tehnică de proceduri și procese ce trebuie să fie clarificate la noi, ca să fim consonanți sau coerenți cu toți partenerii din Uniunea Europeană. Trebuie să avem aceleași proceduri, aceleași metode, aceeași măsură pentru ce facem.

Însă, procesul tehnic nu este finalul. Finalul este un vot într-un format al Consiliului Uniunii Europene care se numește Justiție și Afaceri Interne. Acolo se votează. Regula pentru formatul JAI este consens. Adică toți trebuie să fie de acord. Votul în JAI este unul ce are o puternică componentă politică. Asta nu-i rău. Așa funcționează Uniunea, dar ca să fie consens, toți trebuie să fie convinși că normele sunt îndeplinite. Și asta ne dorim să îi convingem”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că România îndeplinește cerințele tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen și că este parte integrantă a reformei acestuia. Klaus Iohannis a precizat că aderarea României va contribui la securitatea și consolidarea spațiului Schengen, așa cum a dovedit țara cu gestionarea celor 2,5 milioane de cetățeni ucraineni care au trecut granița.

„Pentru mine, pentru noi cei prezenţi aici la pupitre eşecul nu este o variantă. Noi căutăm soluţiile pentru a transforma acest demers într-o reuşită. Asta e convingerea noastră, dar trebuie să vedem lucrurile aşa cum ar putea fi, în cazul contrar.

Un eşec în acest obiectiv naţional probabil ar duce la o creştere a euroscepticismului în România. Dar este o variantă ipotetică care nu se va întâmpla, fiindcă noi nu calculăm pentru varianta eşec, noi calculăm pentru varianta reuşită”, a mai spus Klaus Iohannis, miercuri, la Cincu.

Nicolae Ciucă, despre aderare

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că este nevoie de continuitatea Spaţiului Schengen în România, pentru piața unică europeană. Premierul a spus că aderarea va avea un beneficiul direct pentru economia olandeză.

„Prin ridicarea controalelor la frontierele interne se vor reduce semnificativ costurile transportatorilor şi, în egală măsură, efectele negative ale întârzierilor pentru pieţe şi lanţuri valorice. Este o realitate că războiul Rusiei în Ucraina a deviat fluxuri semnificative de mărfuri către România.

Eforturile noastre sunt concentrate pe frontiera externă pentru a asigura echilibrul optim între securitate şi eficienţa tranzitului de mărfuri, mai ales cereale.”, a spus Nicolae Ciucă.

Update miercuri, 12 octombrie 2022, ora 18:05. Premierul olandez Mark Rutte a ajuns la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Prim-ministrul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi de șeful Executivului din România, Nicolae Ciucă. Oficialul a declarat că NATO stă alături de Ucraina.

„Rămânem alături de prietenii noştri ucraineni şi apărăm democraţia şi libertatea, valori la care nu vom renunţa niciodată. Astăzi, parteneriatul nostru este mai puternic decât oricând. Împreună stăm umăr la umăr împotriva agresiunii lui Putin. Cu cât încearcă el mai mult să ne despartă, cu atât mai mult ne apropie. (…)

Cu toţii sunteţi o legătură crucială în Flancul Estic al NATO, care se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră. Rămânem alături de prietenii noştri ucraineni şi apărăm democraţia şi libertatea, valori la care nu vom renunţa niciodată”, a declarat Mark Rutte.

Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit oficialului olandez pentru prezența în România a militarilor din Țările de Jos, în contextul amenințărilor de securitate fără precedent generate de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei.

„Dragi militari olandezi, vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii francezi, belgieni și români, în cadrul Grupului de Luptă Aliat din care faceți parte, pentru apărarea noastră, a Europei.

Mulțumesc, de asemenea, și celorlalți militari aliați aflați în România, care contribuie la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic. Prezența dumneavoastră aici demonstrează unitatea, coerența și capacitatea de reacție ridicate care definesc NATO – cea mai puternică Alianță politico-militară din istorie – și pe noi ca Aliați.

Împreună cu soldații români, faceți Europa mai sigură și protejați valorile euroatlantice: democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecărei națiuni de a-și alege singură cursul de politică externă și de securitate. Vă doresc succes în activitățile de pregătire, precum și în misiunile pe care le veți desfășura, alături de militarii români! Împreună suntem mai credibili, mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil, necesar dezvoltării societăților noastre democratice”, a mai spus Klaus Iohannis.

Știrea inițială:

Premierul olandez, vizită în România

Experții europeni continuă să verifice în ce măsură țara noastră îndeplinește condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen. După ce au vizitat punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Moravița și centrul pentru azilanți din Timișoara, pentru a vedea cum este combătut traficul de migranți, aceștia s-au aflat, marți, și la București.

La București va ajunge miercuri și premierul Olandei Mark Rutte, care îi va vizita pe militarii din țara sa staționați în baza de la Cincu, alături de soldați din Belgia, Franța și România. Acesta va fi însoțit de președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă. Între cei trei oficiali vor avea loc, probabil, și discuții despre aderarea României la Schengen, în condițiile în care Ţările de Jos s-au opus permanent aderării la spațiul de liberă circulație.

Acceptarea României în Schengen, dezbătută în Parlamentul European

Vizita lui Mark Rutte în România vine cu două luni înainte de un vot decisiv în Consiliul UE pentru o eventuală aderare a României la Spațiul Schengen, alături de Bulgaria.

Mark Rutte a mai fost în România într-o vizită oficială în septembrie 2018 și în iunie 2019, la summitului UE organizat la Sibiu. Întrebat atunci când va adera România la spațiul Schengen, acesta a răspuns: „Când veți respecta toate regulile statului de drept și ale democrației. Nu vă îndreptați în direcția bună”.

Posibila apartenență a României la spațiul Schengen a fost dezbătută și în Parlamentul European săptămâna trecută și a arătat că o majoritate clară a deputaților europeni susțin această idee. România se chinuie din 2011 să intre în spațiul Schengen format din toate țările UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului și Irlandei.

În iulie 2021, Parlamentul European a adoptat, cu 505 voturi pentru, 134 împotrivă și 54 abțineri, raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen în care a susținut, din nou, că România și Bulgaria trebuie integrate cu drepturi depline în spațiul Schengen.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...