Va intra România în Schengen? Răspunsul lui Klaus Iohannis. Premierul Olandei va veni la București

Beatrice Dumitru 06.10.2022, 16:56
Va intra România în Schengen? Răspunsul lui Klaus Iohannis. Premierul Olandei va veni la București

Guvernele statelor Uniunii Europene vor vota pe 8 decembrie dacă vor accepta România și Bulgaria în spațiul Schengen, după 11 ani de amânări. Aflat la reuniunea Comunității Politice Europene de la Praga, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre posiblitatea intrării României în spațiul Schengen de liberă circulație.

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen

Președinția cehă a Uniunii Europene și Comisia Europeană recomandă intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen. De asemenea, ministrul Afacerilor Europene din Cehia, Mikulas Bek, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului UE, că România și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile pentru a intra în Schengen.

Aflat la Praga la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, președintele Klaus Iohannis a afirmat că există posibilitatea ca România să fie acceptată în Schengen, în luna decembrie, dar o garanție nu există încă.

Va intra România în Schengen? Răspunsul lui Klaus Iohannis. Premierul Olandei va veni la București
România așteaptă să intre din 2011 în spațiul Schengen.

E bine să se știe, cu toții ne implicăm pentru a reuși acest lucru. Și eu, și Guvernul, Parlamentul, majoritatea europarlamentarilor, MAI lucrează foarte intens la aceste chesiuni. Sunt șanse fiindcă nevoia de unitate în Europa a devenit și mai clară cu ocazia războiului, iar această unitate se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația vor deveni parte din spațiul Schengen„, a declarat Klaus Iohannis, citat de Euractiv.

Premierul Olandei va veni la București

Președintele României a recunoscut că nu toate punctele sunt încă lămurite, dar a precizat că de data aceasta țara noastră are șanse mai bune decât în altă conjunctură.

Olanda este singura țară care se opune intrării României în Schengen. În acest context, premierul olandez Mark Rutte ar urma să vină săptămâna viitoare la București, iar potrivit unor surse politice, în cadrul vizitei, ar putea fi semnate o serie de contracte.

Mark Rutte a mai fost în România într-o vizită oficială în septembrie 2018 și în iunie 2019, la summitului UE organizat la Sibiu. Întrebat atunci când va adera România la spațiul Schengen, acesta  a răspuns: „Când veți respecta toate regulile statului de drept și ale democrației. Nu vă îndreptați în direcția bună”.

În iulie 2021, Parlamentul European a adoptat, cu 505 voturi pentru, 134 împotrivă și 54 abțineri, raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen în care a susținut, din nou, că România și Bulgaria trebuie integrate cu drepturi depline în spațiul Schengen.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...