Serialul „Clanul” a avut premiera luni, pe data de 19 septembrie, la Pro TV. Producția românească i-a adus pe micile ecrane pe mulți actori cunoscuți, dar și pe unii mai puțin cunoscuți, dar la fel de talentați. Denis Hanganu îl interpretează pe Tudor Achim, un tânărul absolvent al Academiei de Poliție care ajunge după gratii. Despre personajul său veți afla mai multe urmărind serialul, dar iată cine este Denis Hanganu și în ce producții a mai jucat!
Denis Hanganu, în vârstă de 28 de ani, joacă în serialul „Clanul”, difuzat la Pro TV. Acesta dă viață personajului Tudor Achim, un absolvent al Academiei de Poliție intrat în dizgrație după ce a fost exmatriculat chiar înainte de a-și termina cursurile.
Simțindu-se nedreptățit de tot ceea ce i s-a întâmplat, tânărul l-a amenințat pe Comisarul Costoiu, personaj interpretat de Șerban Pavlu, și a ajuns după gratii.
Denis Hanganu a jucat impecabil. Dar, dacă ne uităm în trecutul său, observăm că actorul se află pe o pantă ascendentă a carierei sale în acest moment.
Denis a copilărit într-un sat din Vaslui și a fost hotărât să-și depășească condiția. Atunci când avea o vârstă fragedă, acesta visa să devină detectiv,dar mai târziu avea să aleagă cariera de actor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Denis Hanganu a absolvit U.N.A.T.C. și a jucat deja în multe spectacole de teatru şi în filme. Amintim de „No mans land”, „Referinţele la Dali mă excită”, „Înșir-te mărgărite”, „Visul unei nopţi de vară”, „Incendii”, „Pasărea Albastră”, „O zi de vară” sau „Instalaţie Umană”.
De asemenea, actorul a jucat și în scurtmetrajele „O despărţire” și „Marea cu Sarea”. În plus, actorul a primit și un rol principal în „Sacrificiul”, serial difuzat la Antena 1.

Nu doar în carieră îi merge bine lui Denis Hanganu, ci și în dragoste. De curând, tânărul actor din serialul „Clanul” a vorbit și despre viața sa personală. Acesta a recunoscut că are o relație amoroasă în prezent, dar nu a oferit prea multe detalii despre femeia care a reușit să-i cucerească inima.
Denis Hanganu a precizat doar că iubita sa lucrează într-un alt domeniu. Mai exact, tânăra nu este persoană publică, ci medic cardiolog, potrivit celor de la vbiz.ro. De asemenea, actorul a mai mărturisit că și-a cunoscut partenera prin intermediul unor prieteni.
„N-am putut niciodată. Nu sunt eu. Nu sunt lucruri, cumva, care să mi se aplice. Sunt un tip rațional, poate mult prea rațional, în anumite situații, și, atunci, nu mi se pot întâmpla.
Acum, niciodată să nu spui niciodată, dar, n-am avut. Plus că, oamenii din exterior, care ne citesc sau ascultă, după caz, să le mai împărtășim câteva mici secrete. Nu e chiar așa cum se vede din fața televizorului”, a declarat Denis Hanganu.