U Craiova 1948 – CFR Cluj 3-1. Echipa lui Dan Petrescu, KO în Bănie. „Apărare de Divizia C”

Sorin Barbu 24.07.2022, 19:00
U Craiova 1948 – CFR Cluj 3-1. Echipa lui Dan Petrescu, KO în Bănie. „Apărare de Divizia C”

CFR Cluj s-a împiedicat în campionat cu trei zile înaintea returului din turul 2 preliminar din Europa Conference League. Ardelenii au condus cu 1-0, în deplasare, în duelul cu U Craiova 1948, desfășurat la peste 35 de grade Celsius, dar au pierdut categoric. Dan Petrescu și-a criticat jucătorii. A spus că echipa lui a arătat în apărare ca o formație de Divizia C.

U Craiova 1948 – CFR Cluj 3-1, în etapa a doua din Superligă

U Craiova 1948 – CFR Cluj a fost un meci foarte spectaculos, deși duelul a început la ora 16.00, pe o căldură infiorătoare. Oaspeții au deschis scorul după o fază superbă. Adrian Păun a inventat o pasă magistrală, iar Ciprian Deac a scăpat spre poarta adversă și l-a învins cu „o scăriță” pe Popa. Oltenii au revenit în atac și după o fază frumos lucrată de Bauza, omul meciului, mingea a ajuns la Van Durmen care a egalat în minutul 32 al întâlnirii.

Partea a doua a aparținut echipei antrenate de Marius Croitoru, care a văzut meciul din tribună, după ce a fost eliminat în prima etapă. Compagno a profitat de greșeala lui Bălgrădean, care a respins greșit, și și-a adus formația în avantaj, iar belgianul Van Durmen a reușit „dubla” și a stabilit scorul final.

„Victorie meritată a Craiovei. A fost echipa mai fresh, mai proaspătă. Nu degeaba voiam să amânăm acest meci. La 1-0 noi am avut o ocazie mare, dacă făceam 2-0 poate era mai bine.

Am avut ocazie mare și la 1-1 prin Debeljuh. Repriza a doua am intrat foarte rău, după un minut era 2-1. Era foarte greu să revenim apoi, pentru că au fost mult mai proaspeți, s-a văzut clar că erau mult mai bine decât noi”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei.

Dan Petrescu și-a criticat jucătorii la finalul partidei din Bănie

Dan Petrescu este foarte furios. Nu înțelege ce se întâmplă cu CFR Cluj în acest start de sezon. În prima etapă a câștigat cu noroc, după de rapidistul Albu a ratat egalarea în ultimul minut, iar în Bănie nu a avut nicio șansă.

„E o lecție pentru viitor. Mă aștept la mai mult de la toți jucătorii. Toți jucătorii au fost sub nivel, singurii care au scuze sunt Deac și Camora, care joacă meci de meci și n-am avut pe cine să bag în locul lor. În rest, toți jucătorii au fost sub nivel.

Nu mi-a plăcut ce am văzut azi în apărare. Știți cum era CFR înainte în apărare, astăzi parcă era o apărare de Divizia C. Nu doar apărarea a greșit, toată echipa a fost sub nivel și s-a văzut asta. Cei de la Craiova au zburdat pe teren, trebuie să îi felicităm”, a declarat Dan Petrescu la Orange Sport.

FCU Craiova – CFR, echipele de start:

FCU Craiova: Popa – Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, Achim – Baten, Bauza, Van Durmen – Compagno
Rezerve: Mogoșanu, R. Grigore. Albu, Blidan, Sidibe, Marquet, Bahassa, Chițu, Cl.Bălan
Antrenor: Marius Croitoru

CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Graovac, Yuri Matias, Camora – Deac, Boateng, Muhar – Ad. Păun, Debeljuh, Petrila
Rezerve: Scuffet, Manea, Bălan, Hoban, Gîdea, Betancor, Hammershoy, Yeboah
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Petrescu Radu (Bucureşti), Arbitru AVAR: Bârleanu Vlad (Bucureşti)

Urmăriți Impact.ro și pe