Andreea Marin, ipostază rară alături de iubitul ei. A spus-o chiar ea: „Preferăm discreţia”. FOTO

Iancu Andreea 17.05.2022, 10:15

Este una dintre femeile de succes din România, bucurându-se de aprecierea publicului de mai bine de două decenii. Andreea Marin a cucerit audiența în urma aparițiilor sale în show-ul „Surprize, surprize”, dar și prin prisma vieții sale private, pe care a ales mereu să o trăiască în discreție. Deși în plan profesional a reușit să se remarce, viața amoroasă a vedetei a trecut prin suișuri și coborâșuri. Acum însă Andreea Marin iubește din nou și trăiește o poveste de dragoste ca în povești alături de iubitul ei, Adrian Brâncoveanu. Vedeta a dezvăluit un aspect intim despre relația sa, surprinzându-și fanii.

Andreea Marin, imagini rare alături de iubitul ei

Fosta Zână a Surprizelor a trecut prin trei mariaje eșuate de-a lungul anilor, însă nu și-a pierdut nicio clipă speranța că lucrurile se vor așeza în plan sentimental. După divorțurile de foștii săi parteneri, Andreea Marin l-a cunoscut pe Adrian Brâncoveanu, alături de care trăiește de aproape cinci ani o poveste de dragoste matură.

Cei doi sunt extrem de discreți când vine vorba despre relația lor, motiv pentru care gestul recent al vedetei i-a uimit chiar și pe fani. Andreea Marin a decis să împărtășească cu toată lumea câteva imagini în care apare la brațul partenerului său de viață, deși nu obișnuiește să facă acest lucru. Îmbrăcați elegant și cu iubire în priviri, cei doi au reușit să strângă o mulțime de reacții, după ce Andreea a postat o descriere emoționantă.

„Nu obișnuim să postăm despre noi, se întâmplă rar, preferăm discreția. Dar obișnuim să ne iubim, zi de zi, de 5 ani încoace. A fost un weekend cu soare în noi și pe cer!”, a scris Andreea Marin în dreptul fotografiilor alături de iubitul său.

Andreea Marin, imagini rare alături de iubitul ei
Andreea Marin și partenerul ei de viață, Adrian Brâncoveanu

Secretul relației armonioase dintre Andreea Marin și partenerul său

Echilibrul și iubirea matură au ajuns în viața Andreei Marin după ce l-a întâlnit pe Adrian Brâncoveanu, actualul său partener. Atentă la ceea ce este în jurul său, cu ambiții solide și cu o experiență de viață ce poate fi cuprinsă într-o carte, vedeta de televiziune mărturisește prin toți porii să iubește din nou și că este fericită. De cinci ani are o relație frumoasă și recunoaște că lucrurile în comun cu iubitul său i-au adus pe cei doi împreună.

„Mi-am redescoperit feminitatea, m-am cunoscut într-un fel care m-a provocat şi m-a ajutat să mă înţeleg mult mai profund. El este dintr-un sat de lângă Focşani şi da, contează foarte mult că ne potrivim în multe privinţe. Avem aceleaşi preferinţe şi pasiuni asemenea, precum şi principii de viaţă comune.” a declarat Andreea Marin pentru cei de la clickpentrufemei.ro.

Iar fericirea i se citește vedetei în privire de când formează un cuplu cu Adrian. Cei doi sunt o pereche frumoasă, pe care fanii o îndrăgesc nespus. Imaginile recente chiar au dus la speculații din partea admiratorilor, care le-au urat căsnicie fericită, crezând că cei doi au organizat propria nuntă. Deocamdată, vedeta nu a anunțat un astfel de eveniment în viața sa.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...