Ce a apărut pe cerul de deasupra mănăstirii Pantocrator. Aici se află acum cea mai veche icoană din lume. Foto

Ana Anitoiu 08.05.2022, 16:44
Ce a apărut pe cerul de deasupra mănăstirii Pantocrator. Aici se află acum cea mai veche icoană din lume. Foto

Cerul de deasupra mănăstirii Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, din județul Teleorman, i-a uimit, duminică, pe credincioșii care s-au așezat la coadă ca să se închine la cea mai veche icoană din lume, ce a fost adusă aici. Oamenii sunt convinși că a fost vorba despre o minune.

Cea mai veche icoană din lume, la mănăstirea Pantocrator. Mii de oameni, la coadă

Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, cea mai veche din lume, a fost adusă din Grecia la mănăstirea Pantocrator, pentru ca românii să se poată închina la ea. Legenda spune că această icoană a fost pictată chiar de Apostolul Luca, când mama lui Iisus Hristos era în viaţă.

În prima parte a zilei de sâmbătă, aproximativ 7.000 de persoane aşteptau câte 2 – 3 ore pentru a ajunge să se închine la cea mai veche icoană creştină din lume. Alți 13.000 de oameni s-au închinat deja, de vineri până astăzi. La mănăstirea Pantocrator se află și moaștele Sfântului Luca al Crimeei şi ale Mariei Magdalena.

Ce e aparut pe cerul de deasupra manastirii Pantocrator
Curcubeu circular pe cerul de deasupra manastirea Pantocrator

Ce s-a putut vedea pe cer, la mănăstirea Pantocrator

La un moment dat, pe cerul de deasupra mănăstirii Pantocrator, oamenii au putut vedea un curcubeu circular format în jurul soarelui. Oamenii au spus că acesta semăna cu o aură, iar unii dintre ei au fost convinși că a fost vorba despre o minune.

Conform meteorologilor, curcubeul circular este un fenomen rar, deoarece pentru ca el să fie vizibil trebuie să fie îndeplinite multe condiții, printre care se numără umiditatea aerului, dar și o anumită înălțime a soarelui și a punctului de observare.

Prin urmare, de fapt, toate curcubeele sunt circulare, dar de cele mai multe ori, acestea continuă sub linia orizontului, motiv pentru care poate fi văzut doar un arc de cerc.

Gigi Becali, printre credincioșii de la mănăstirea Pantocrator

Printre miile de credincioși care au mers la mănăstirea Pantocrator s-a numărat și latifundiarul Gigi Becali. Patronul FCSB a participat la Liturghie alături de soția și nepoata lui.

„Biserică, biserică, biserică! În fiecare duminică la Hristos, dacă vreţi să vă meargă bine.”, a fost sfatul lui Gigi Becali, care a precizat că s-a închinat deja la Icoana Maicii Domnului, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Cea mai veche icoană din lume și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei se vor afla spre închinare la hramul de primăvară al Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman până la data de 10 mai.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...