Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale

Bogdan Bârliga 16.03.2022, 12:15
Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale

Mai sunt câteva săptămâni până la premiera mondială a noului BMW Seria 7 și grupul german a prezentat o serie de noi informații despre nava amiral a companiei.

Noul model va fi cel mai puternic BMW Seria 7 fabricat până acum, iar sedanul electric de lux va introduce un nou design al părţii frontale.

Noul BMW Seria 7: cel mai puternic model din această gamă

În cadrul Conferinţei Anuale a BMW Group de pe 16 martie 2022, Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru dezvoltare, a prezentat noi detalii despre noul BMW Seria 7 electric.

Nava amiral a bavarezilor va avea un nou design al părţii frontale bazat pe elementele consacrate BMW şi va aduce o serie importantă de inovații pentru interior, constând din dotările digitale şi materiale exclusive.

Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale

„Noul BMW Seria 7 este absolut inovator din toate punctele de vedere. Ca nici un alt model, BMW Seria 7 reprezintă puterea inovatoare a companiei. BMW i7 complet electric este, de asemenea, cel mai puternic BMW Seria 7. Noul model va avea 600 CP și combină cea mai bună experienţă de condus cu cea mai bună experienţă digitală” „, a declarat Frank Weber.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Design nou pentru partea frontală

Elementele de design caracteristice ale farurilor rotunde duble şi ale grilei BMW au fost complet reinterpretate pentru a obţine un aspect modern şi distinctiv.

Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale
Noul BMW i7

O caracteristică specială de design sunt farurile realizate din sticlă cristal exclusivă şi conturul iluminat al grilei radiatorului.

Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale

Iluminare ambientală cu butoane de control integrate

În interiorul noul BMW i7  accentul a fost pus pe experienţa de utilizator creată cu noile My Modes şi ultima generaţie a sistemului de operare iDrive.

My Modes permit conducătorului să personalizeze cu precizie caracteristicile de condus ale maşinii şi atmosfera interioară.

În testul realizat de impact.ro cu noul BMW iX xDrive40 am prezentat pe larg experiența de utilizare a sistemului iDrive și My Modes.

Pe lângă ecranul central curbat BMW, un nou tip de bandă de lumină şi funcţii pe panoul de bord şi pe uşi oferă o calitate vizuală haptică și exclusivistă.

Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale

Bara de interacţiune BMW face parte din iluminarea ambientală şi prezintă butoane de control integrate. În plus, acoperişul panoramic din sticlă Sky Lounge dezvoltat pentru acest model de lux dispune de grupuri de lumini LED care pot fi reglate individual.

Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și BMW i7 lansează un nou design al părţii frontale
Noul BMW i7: bara de interacţiune parte din iluminarea ambientală şi are butoane de control integrate

BMW Theatre Screen

Partea din spate a BMW i7 stabileşte noi standarde în ceea ce priveşte funcţiile de divertisment, oferind o experienţă cinematografică unică.

Noul BMW Seria 7 electric: nava amiral bavareză va avea 600 CP și un nou design al părţii frontale
BMW Theatre Screen

Pasagerii vor avea la dispoziție sistemul BMW Theatre Screen: un ecran ultralat de 78,74 cm poate fi coborât din plafon. Acesta oferă un format de afişare panoramică 32:9 şi rezoluţie de streaming 8K.

Practic scaunele din spate devin un salon de cinema unde pasagerii îşi pot selecta programul personal de divertisment dintr-o gamă variată de oferte de streaming şi se pot bucura de vizionarea acestuia în timp ce călătoresc cu noul sedan de lux al BMW.

Pe de altă parte șoferul va putea să aleagă între liniştea caracteristică a motorului electric sau acustica BMW IconicSounds Electric dezvoltată în colaborare cu Hans Zimmer.

Noul BMW i7 va lansat oficial în aprilie

În aprilie, grupul german va prezenta BMW i7 electric şi, odată cu acesta, întreaga nouă gamă BMW Seria 7.

Cu BMW i7 electric, producătorul bavarez îşi extinde gama de automobile fără emisii locale în segmentul exclusiv al modelelor sale de vârf.

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...