Oana Roman, despre Revoluția din 1989: ”A urmat apoi măcelul! Cel puțin jumătate dintre acești oameni au murit în acea noapte!”

Cum a văzut o puștoaică de nici 14 ani primele zile ale Revoluției Române din decembrie 1989? Oana Roman, mezina celui dintâi premier al țării de după căderea regimului comunist, spune că nu va uita vreodată imaginea transfigurată, și de adrenalină și de frică, a tatălui ei întors acasă, după miezul nopții din 21 decembrie 1989, de la Baricada din Piața Revoluției

Oana Roman avea 13 ani și opt luni în decembrie 1989, atunci când destinul a decis schimbarea regimului politic din România. Astăzi, când are 44 de ani, nu a uitat încă multe dintre clipele zilelor prin care ea și familia ei au trecut la finele lui 1989.

„Generațiile actuale par că nu știu multe din ceea ce s-a petrecut atunci. Nici manualele de istorie și nici cărțile de specialitate nu-i ajută prea mult în acest sens. Eu aveam 13 ani și opt luni în acea perioadă pe care nu cred că o voi putea uita vreodată. Iar din această perioadă, zilele de 21 și 22 decembrie 1989 mi s-au părut cele mai teribile. Așa le-am văzut atunci, așa mi-au rămas întipărite în memorie până astăzi”, începe mezina primului premier necomunist al României de după decembrie 1989 seria povestirilor personale.

Cel puțin jumătate dintre acești 80 de oameni au murit în acea noapte

Oana Roman atrage atenția asupra faptului că multă lume a uitat deja că tatăl ei a fost unul dintre participanții direcți la evenimentele împotriva regimului comunist, de până în 22 decembrie 1989, atunci când ultimul lider comunist, Nicolae Ceaușescu, și soția sa, au decis să părăsească simbolul puterii, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, la bordului elicopterului prezidențial..

„Pe 21 decembrie, îmi amintesc bine cum s-a întors tata de la facultate, fiind profesor la Politehnică. Și a mers mai apoi în Piața Universității, acolo unde se strânseseră o mână de oameni care continuau să protesteze împotriva regimului de atunci. Îmi amintesc tensiunea din casă.

Era o atmosferă foarte apăsătoare. Și tristă! Tata a revenit acasă după miezul nopții. Era ud fleașcă și nu înțelegeam ce om normal la cap vine acasă ud într-o noapte de iarnă. Ba, încă din cap și până în picioare! Ai mei nu știau că nu dorm, așa că am tras cu urechea la discuția părinților mei.

Îmi amintesc bine vorbele tatei, spuse apăsat mamei: „Nu mai e glumă! Au tras în noi!”. Și nu-l voi uita niciodată pe tata, total transfigurat, pe de o parte de adrenalina care-i dăduse probabil curajul să facă ce făcuse, iar pe de alta, de frica și de groaza de a fi văzut, poate chiar de a fi simțit moartea atât de aproape de tine. Numai el și încă câțiva mai știu și astăzi cum s-au petrecut acolo acele grozăvii”, descrie Oana Roman situația de atunci pentru impact.ro.

„Mai târziu, adaugă ea, am aflat detalii despre ce s-a întâmplat în Piața Universității în noaptea teribilă dintre 21 spre 22 decembrie. Cum au pus mai întâi tunurile de apă pe cei 80 de oameni care au găsit curajul de a continua să protesteze și după ce se întunecase afară. A urmat apoi măcelul! Cel puțin jumătate dintre acești 80 de oameni au murit în acea noapte, acolo, la Piața Universității.

Nici până azi nu știu cum a reușit tata să se strecoare spre casă, pe străzile lăturalnice, dacă pot spune așa, ale centrului orașului, fiindcă noi stăteam în apropierea Pieței Revoluției de astăzi, în epocă Piața Comitetului Central”.

Impact.ro

Kate Middleton, gafă COLOSALĂ! S-a văzut tot de față cu Regele Charles. William a înnebunit...

Impact.ro

IMAGINI indecente cu Tania Budi au scăpat din telefon! Niciodată nu ai mai văzut-o AȘA

Mezina lui Petre Roman spune că a înțeles mult mai târziu de ce tatăl ei nu uită să treacă în fiecare an în Piața Universității, la 21 decembrie, pentru a aprinde lumânări în amintirea celor alături de care și-a strigat cândva nemulțumirea.

”Mulți uită că tata acolo și-a cunoscut câțiva viitori amici de după 1990. Un Cazimir Ionescu, un Popa Ionel, un Gelu Voican, un Dan Iosif, alături de care a și încercat probabil să se lupte cu cei ce încă apărau vechiul regim. Cu unii dintre aceștia s-a certat mai apoi, cu alții a avut relații mai bune. Dar toți aceștia s-au numărat printre cei care au reușit să supraviețuiască!”, adaugă ea.

Oana Roman nu a uitat nici amiaza aceleiași zile, într-un fel fatală regimului ceaușist:

”Nu voi uita nici momentele în care am venit acasă pe jos, de la școală, în acea zi, pe 21 decembrie. Tocmai se terminase mitingul pe care Ceaușescu îl convocase în Piața Palatului și am văzut milițieni sau oameni de ordine cum se luptau cu zeci de oameni disperați care păreau că încearcă să fugă. Eu nu am înțeles mai nimic, prima dată. Nu mai văzusem așa ceva. Era un vuiet peste tot! O nebunie parcă generală, în care mulți oameni alergau pe lângă mine. Când am ajuns acasă, m-am repezit în balcon, fiindcă de acolo vedeam bine panorama Pieței Comitetului Central. Părea că toată lumea înnebunise!”.

22 decembrie 1989 a fost ultima zi din acel an în care Oana Roman și-a văzut tatăl:

”Din acel moment și până spre finele lui februarie 1990 nu-mi amintesc ca tata să mai fi trecut pe acasă. Cred că a dormit în clădirea fostului Comitet Central. Dar unde s-a schimbat de haine, unde s-a spălat, unde a mâncat, nu știu! Ce știu e după 22 decembrie 1989 pentru mine au urmat 18 luni grele, în care părinții nu au mai avut timp și pentru mine, într-un fel. Eram doar o adolescent care nu împlinise încă 14 ani.

Și care în scurt timp și-a tăiat toate legăturile cu prietenii și colegii ei de până atunci, fiindcă a trebuit să mă mut foarte repede, mai apoi! Tata a încercat să facă multe pentru țara asta, iar mama l-a sprijinit necondiționat, așa cum a știut ea mai bine. Îmi amintesc că mama, după ce a descoperit în ce situație se aflau sute de copii orfani sau cu dizabilități din țara asta, în acea perioadă, a încercat să facă lucruri poate peste măsura ei.

Nu știu dacă a și realizat tot ceea ce și-a propus, dar pot să vă asigur că pentru o vreme și-a pierdut somnul. Iar eu, curând aveam să mă lupt cu o depresie acută. Nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord ca mama și tatăl meu să plece de lângă mine! Însă nu voi putea niciodată să-mi acuz părinții pentru asta!”.

„E un subiect încă dureros acea perioadă tensionată”

Într-un final, concluzia pare că se impune de la sine:

„Nu mi-a plăcut niciodată să comentez relația dintre ai mei, dar poate că acele 18 luni cât tata a fost la Guvern, iar mama a încercat să-l ajute cu toate forțele sale, a avut o contribuție mult mai mare la despărțirea lor ulterioară, decât am putut intui pe moment, fiecare dintre noi. E un subiect încă dureros acea perioadă tensionată care și-a pus în multe feluri amprenta asupra vieții noastre!”.

Oana Roman mai spune, provocată de impact.ro, că peste ani, a încercat să afle de la tatăl ei, dacă regretă ceva din ceea ce s-a întâmplat atunci:

„Sigur că am vorbit cu tata despre acea perioadă și am încercat să aflu dacă e ceva care-l macină. Mi-a spus că nu regretă nicio secundă nimic. Că a încercat să facă totul așa cum s-a priceput mai bine. Proiectul său de a schimba țara asta a funcționat o vreme.

Cel puțin până la a doua venire a minerilor, pentru cei care au trăit acele vremuri! Ba chiar aș zice că mai există încă legi adoptate atunci, din inițiativa tatălui meu, care sunt încă actuale și azi, la peste 30 de ani. Tata mi-a spus că principalul său gând a fost să facă cât mai multe lucruri pentru ca țara asta să nu mai aibă cum să se întoarcă la ceea ce fusese înainte. Și că nu se consideră și nu s-a considerat niciodată un învins”, precizează aceeași Oana Roman.

Mezina fostului premier al României din perioada decembrie 1989 – octombrie 1991 susține că nu a abandonat nici ideea de a încerca să readucă în prim plan sacrificiile făcute de ai săi în acea perioadă de tranziție.

„Poate voi reuși cândva să fac un documentar, să mai strâng opinii și mărturii despre acele vremuri pe care mulți fie le-au uitat, fie nu le-au trăit și nu pot înțelege ce rol au jucat ele pentru ceea ce suntem noi toți, astăzi!”.