Rădoi a anunţat lotul pentru meciurile cu Germania şi cu Armenia. Cine sunt jucătorii convocaţi

Andrei Cezar 30.09.2021, 15:27
Rădoi a anunţat lotul pentru meciurile cu Germania şi cu Armenia. Cine sunt jucătorii convocaţi

Selecționerul Mirel Rădoi a convocat 26 de jucători pentru partidele cu Germania și Armenia din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial. În lotul echipei naționale s-au produs numeroase modificări față de precedenta acțiune, fiind convocați nu mai puțin de 11 fotbaliști noi.

Mirel Rădoi a anunțat lista cu jucătorii convocați pentru meciurile cu Germania și Armenia

Echipa națională a României se află în fața a două teste extrem de importante în vederea calificării la Campionatul Mondial din Qatar de anul viitor. ”Tricolorii” vor întâlni, peste câteva zile, primele două echipe din clasamentul Grupei J: Germania și Armenia. Aflată pe locul trei și la mijlocul drumului spre calificare, România va trebui să obțină rezultate favorabile în ambele partide.

Față de precedenta acțiune a naționalei, selecționerul Mirel Rădoi a făcut modificări masive în lotul de jucători. Nu mai puțin de 11 fotbaliști noi au fost convocați pentru meciurile din octombrie. Printre aceștia, au revenit la lot Claudiu Keșeru, Alexandru Maxim, Olimpiu Moruțan sau Alexandru Mitriță.

Din lot lipsesc acum nume precum Dennis Man (infectat cu COVID-19), Mario Camora sau Deian Sorescu. Denis Alibec și Florin Tănase au fost lăsați de asemenea acasă din cauza accidentărilor.

Iată lista cu noii jucători convocați de Mirel Rădoi: Horațiu Moldovan, Nicușor Bancu, Alexandru Albu, Andrei Burcă, Alexandru Maxim, Valentin Mihăilă, Alexandru Mitriță, Olimpiu Moruțan, Andrei Ivan, Claudiu Keșeru și George Pușcaș.

Jucătorii la care selecționerul a renunțat: Mario Camora, Virgil Ghiță, Dennis Man (infectat cu COVID-19), Marius Marin, Darius Olaru, Deian Sorescu, Florin Tănase, Dorin Rotariu, Denis Alibec, Denis Drăguș, Jovan Markovic.

Primul meci va fi contra Germaniei, vineri, pe 8 octombrie. Partida se va disputa pe stadionul Volksparkstadion din Hamburg. Apoi, ”tricolorii” vor juca acasă meciul cu Armenia, luni 11 octombrie, pe Stadionul Ghencea.

Lotul complet al României pentru cele două partide

Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8).

Câștigătoarele grupelor se vor califica direct la Campionatul Mondial. Echipele clasate pe locul secund, împreună cu cele mai bune două echipe din Liga Națiunilor, care nu s-au calificat la turneul final, vor juca meciuri de baraj., în urma cărora alte trei formații vor merge în Qatar.

Clasamentul Grupei J

Radoi a anuntat lotul pentru meciurile cu Germania si cu Armenia. Cine sunt jucatorii convocati
Radoi a anuntat lotul pentru meciurile cu Germania si cu Armenia. Cine sunt jucatorii convocati
Urmăriți Impact.ro și pe