EXCLUSIV

Ce avere are Benone Sinulescu, de fapt, după 65 de ani de muzică. Cântăreţul şi-a făcut deja testamentul EXCLUSIV

Alexandru Catalan 12.07.2021, 20:08

Artistul Benone Sinulescu, internat în prezent la Spitalul de Urgență din Arad, şi-a făcut testamentul încă din 2014, în care a precizat că, după decesul lui, întreaga avere va fi moștenită de soție. Nea Beni deține mai multe case, cumpărate din banii câștigați în cei peste 65 de ani de carieră: „Mi se spune Nea Beni, şapte case, mai tare ca Adrian Năstase. Așa se lăuda el, prietenilor, la petreceri!”, ne-au spus apropiații marelui cântăreț de muzică populară, pentru impact.ro

”Mi se spune “Nea Beni, şapte case, mai tare ca Adrian Năstase!”

Mi se spune “Nea Beni, şapte case, mai tare ca Adrian Năstase!”, se lăuda Benone Sinulescu prietenilor. Mai în glumă, mai în serios, Benone Sinulescu (84 de ani) se compara cu fostul premier, Adrian Năstase, şi el cunoscut pentru pasiunea pentru investiţiile în imobiliare și căruia i se mai spune ”Adrian Năstase, patru case!”.

Înainte de a părăsi Capitala, din pricina cutremurelor vrâncene, Benone avea o proprietate în zona Panduri, destul de aproape de Hotel Marriott. În plus, se spunea că mai deținea câteva garsoniere, pe care le închiria în mod regulat.

Apoi, Benone Sinulescu şi-a reparat şi conservat casa părintească din comuna Siriu, judeţul Buzău, de care are mare grijă unul dintre verii săi. Odată cu mutarea în judeţul Arad, Benone Sinulescu a achiziţionat şi acolo o vilă cu două etaje şi cu mai multe camere. Dar “cartierul general” din ultimii ani şi-l stabilise în casa părintească a soţiei, în comuna Bârzava, la 61 de kilometri de Arad, unde, de altfel, au locuit și pe perioada pandemiei.

Ce avere are Benone Sinulescu
De câțiva ani, solistul s-a mutat în casa din Bârzava, Județul Arad

Are tarif de 1.500 de euro, la concerte

Benone Sinulescu a avut sute de spectacole anual. În această primăvară, Benone Sinulescu a cântat și în Spania. El are un tarif de 1.500 de euro, pentru un show de 45 de minute, în ţară, respectiv 2.000 de euro, pentru un spectacol de 45 de minute, în străinătate. La aceste sume se adăugau cheltuielile de transport şi de cazare, după caz.

Cel puţin până a început pandemia, Benone Sinulescu susţinea sute de concerte, ceea ce îi aducea un venit anul frumuşel, de circa 300.000 de euro. La această sumă se adaugă veniturile obţinute din drepturile de autor sau cele provenite din melodiilor sale pe youtube. Şi aici se poate vorbi, în medie, de cel puţin 250.000 de euro, anual.

Benone Sinulescu și-a făcut deja testamentul: ”Eu şi soţia mea avem reciprocitate”.

Benone Sinulescu a menționat, în urmă cu câțiva ani, că și-a făcut deja testamentul: „Eu şi soţia mea avem reciprocitate… Dacă mor eu, totul îi rămâne ei… Şi drepturile de autor, casele din București, Buzău şi din Arad, banii, toată averea noastră. Şi invers… Doar că soţia mea, fiind inginer chimist, nu are drepturi de autor. În acest sens, am făcut deja testamentul la notariat. Am preferat să fie ceva gândit din vreme. Drepturile de autor nu le vom lăsa de izbelişte. După ce niciunul dintre noi nu va mai trăi, avem nepoţi. Şi eu, şi nevastă-mea avem familii mari”.

Benone Sinulescu a fost internat, sâmbătă, 10 iulie, la Spitalul Judeţean Arad, fiind diagnosticat cu serioase probleme cardiace.

Urmăriți Impact.ro și pe