Exclusiv: Dan Negru și-a serbat azi fiica, la Predeal. Ce frumoasă e puștoaica de 11 ani, care moștenește jumătate din imperiul lui imobiliar

Simona Ecovoiu 11.02.2021, 17:59

”Regele audiențelor” Dan Negru este nu numai un prezentator tv de top, ci și un tată și un soț de nota zece. Impact.ro vă prezintă fotografii rare cu frumoasa lui familie, care de dimineață a petrecut câteva ore pe pârtia din Predeal, vacanța fiind de fapt și unul dintre cadourile pentru fiica lui Dan, care astăzi a împlinit 11 ani. Dan, soția lui, Codruța, și cei doi copii ai lor au fost în centrul atenției, la munte, turiștii recunoscându-l pe vestitul om de televiziune, acesta oprindu-se câteva minute pentru o sesiune de autografe: ”Când eram mic, tata și mama mă aduceau la munte în fiecare iarnă. Acum, e vremea mea”, ne-a spus Dan, în exclusivitate pentru impact.ro

Dan Negru și-a încărcat bateriile la Predeal, înainte de reluarea filmărilor pentru noul sezon al emisiunii-concurs ”Next Star”, de la Antena 1

Dan Negru a petrecut azi câteva ore pe pârtia din Predeal, unde cei doi copii ai lui s-au jucat, preț de câteva ore, în zăpadă, apoi, cu toții au urcat în vârf de munte cu telescaunul. Impact.ro vă prezintă fotografii rare, în exclusivitate, cu familia reunită a celebrului prezentator tv, căruia i se mai spune și ”Regele audiențelor”, datorită performanțelor lăudabile, din televiziune. Dan a profitat de cele câteva zile libere, pentru a-și serba fiica, pe Dara, care astăzi a împlinit 11 ani, dar și să-și încarce bateriile, înainte de reluarea filmărilor pentru noul sezon al emisiunii-concurs ”Next Star” (Antena 1), show care va reveni pe micul ecran, în luna martie, după o pauză lungă, de fix un an.”Astăzi e ziua de naștere a fiicei mele, împlinește 11 ani, și am vrut să îi serbez ziua la munte, la Predeal”.

Cum arată fiica lui Dan Negru
 Dan Negru, alături de frumoasa lui familie, Bogdan, Codruța și Dara

Dan Negru s-a întors în timp, amintindu-și, pentru impact.ro, de copilăria frumoasă, când și el mergea la munte, însoțit de părinți:

”Când eram mic, tata și mama mă aduceau la munte în fiecare iarnă. Acum, e vremea mea. Am schimbat rolurile, odată cu trecerea anilor. Astăzi e ziua de naștere a fiicei mele, împlinește 11 ani, și am vrut să îi serbez ziua la munte. Dar, de fapt, ne-am serbat, în avans, și eu, care sunt născut pe 23 februarie, și fiul meu, care pe 28 februarie împlinește 9 ani. Doar soția mea e născută în altă lună, în iunie”, ne-a declarat el, în exclusivitate pentru impact.ro.

Prezentatorul emisiunii ”Nex Star” va împărți moștenirea, în mod egal, celor doi copii ai săi

Dan Negru a dat lovitura nu numai în televiziune, ci și în afacerile cu imobiliare. Tot ce a câștigat din munca de prezentator tv, a investit în clădiri de birouri, având patru numai în București. Dan Negru a vrut să-și asigure și alte venituri, în paralel cu televiziunea, imobiliarele fiind o sursă bună de venit lunar, din chirii. Clădirile, în care a investit în jur de 600.000 de euro ca să le înalțe, și pe care le închirază cu aproximativ 25 de euro pe metrul pătrat, vor fi moștenite de cei doi copii ai lui, Dara și Bogdan, în mod egal, potrivit apropiaților lui, cărora Dan li s-a confesat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...