Ultimă oră! Cod portocaliu de inundații. Care sunt zonele afectate

Ana Anitoiu 07.01.2021, 13:41
Ultimă oră! Cod portocaliu de inundații. Care sunt zonele afectate

Un avertisment de Cod portocaliu și unul de Cod galben de inundații au fost emise, joi, de hidrologi, pentru patru și, respectiv, șapte județe. Iată care sunt zonele afectate și în ce perioade sunt valabile aceste atenționări.

Cod portocaliu de inundații, în țară

Potrivit hidrologilor, începând de joi, ora 11:00, este în vigoare o avertizare de Cod portocaliu de inundații, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Gorj şi Dolj. Mai exact, atenționarea este valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice: Bârzava – sector aval S.H. Moniom (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz și Jiu – sector aval S.H. Filiaşi – amonte S.H. Podari (judeţele Gorj şi Dolj). Această avertizare este valabilă până vineri, la ora 12.00.

De asemenea, o avertizare de Cod galben de inundații este valabilă de joi, ora 11.00, până vineri, ora 24.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval Ac. Călineşti, Crasna – curs inferior (judeţul Satu Mare), Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava – sector aval S.H. Moniom, Moraviţa (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Jiu – sector aval S.H. Filiaşi (judeţele Gorj şi Dolj). Totodată, până vineri, ora 12.00, este Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Caraş, Nera (judeţele Timiş şi Caraş Severin) și Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad).

Ultima ora! Cod portocaliu de inundatii. Care sunt zonele afectate
Inundatie

Atenționare ANM de ploi, ninsori și vânt puternic

În plus, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi, ninsori și vânt puternic. Aceasta este valabilă începând de joi, 7 ianuarie, ora 10:00, până sâmbătă, 9 ianuarie, ora 10:00. Meteorologii au anunțat că deși vor predomina ploile, și-ar putea face apariția și ninsori, mai ales în patru zone ale țării.

”Temporar vor fi precipitații, în cursul zilei de joi (7 ianuarie), local în nord, centru și nord-est, iar din a doua parte a nopții de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15…25 l/mp. Vor predomina ploile, iar în cursul zilei de vineri (8 ianuarie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania și Moldova, unde se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

O masă de aer rece, în România! Cum se anunță vremea la munte

De asemenea, ANM a transmis că la munte va ninge temporar și se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali, Munții Banatului și în Carpații de Curbură. În prezent, Transalpina este împânzită de polițiști rutieri în prezent. Șoferii riscă amenzi pe cel mai înalt drum din țară.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări la munte, în special la începutul intervalului, când viteza la rafală va atinge 60…80 km/h, spulberând zăpada, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40…50 km/h. În plus, în următoarele zile și pe aproape tot parcursul săptămânii viitoare, vor fi foarte probabile precipitațiile, în același timp cu pătrunderea și instalarea unei mase de aer rece în țară.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...