65 la sută din locuitorii acestui județ al României nu au loc de muncă. Situație alarmantă, trăiesc din banii de la stat

Beatrice Dumitru 23.02.2023, 19:24
65 la sută din locuitorii acestui județ al României nu au loc de muncă. Situație alarmantă, trăiesc din banii de la stat

România continuă să se dezvolte inegal, iar diferențele dintre regiunile țării se adâncesc din ce în ce mai mult. Într-un județ de la noi peste 65% din populație nu are serviciu și primește ajutoare sociale de la statul român sau nu are chef de muncă. Care este județul unde mai mult de jumătate dintre locuitori nu muncește.

Județul în care doar 35% din populație muncește

Cea mai dezvoltată regiune din România rămâne București-Ilfov, cu un PIB de aproape 27.000 de euro pe cap de locuitor,
iar la polul opus, cele mai sărace județe sunt în sudul țării și în Moldova, mai exact, Călărași, Vaslui și Botoșani. Într-unul dintre acestea, peste 65% din populație nu are serviciu.

În județul Botoșani, căci despre el este vorba, peste 65% din populație trăiește pe banii statului, din ajutoare sociale, iar din rândul celor buni de muncă, peste 40.000 nici măcar nu au încercat să urmeze un curs de calificare sau să-și depună dosar pentru șomaj.

65 la sută din locuitorii acestui județ al României nu au loc de muncă. Situație alarmantă, trăiesc din banii de la stat
Județul Botoșani se află printre cele mai sărace din România.

3.000 de asistați social în Botoșani

Județul Botoșani are o populație de aproximativ 360.000 de locuitori, conform ultimului recensământ, dintre care apți de muncă sunt doar 107.000, adică mai puțin de jumătate din populație. Cei mai mulți sunt pensionari. Conform statisticilor oficiale, dintre cei buni de muncă, peste 40.000 nu au un loc de muncă și nici măcar nu și-au depus dosar de șomaj și nu participă la vreun curs de calificare.

De asemenea, statisticile arată că în Botoșani sunt și peste 3.000 de asistați social și de aceea județul nord-moldav este pe penultimul loc în România la gradul de ocupare al forței de muncă, după cum au declarat șefii de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Botoșani, potrivit Adevărul.

Statisticile oficiale mai arată că doar 35% din populație are loc de muncă, adică un venit constant, forță de cumpărare și contribuie la bugetul de stat. Restul sunt pensionari, elevi, persoane cu dizabilități, asistați social, șomeri și peste 40.000 de oameni care nu muncesc și nu se află în nicio evidență.

Doar 8% din populația județului Botoșani are studii superioare, în timp ce o treime dintre locuitori, mai ales din mediul rural, nu au nici măcar 10 clase, minimul necesar pentru a se califica într-o meserie.

Nivelul de calificare este o mare problemă a persoanelor care există la ora actuală în evidența AJOFM. Noi încercăm să-i orientăm pentru finalizarea învățământului de bază primar sau gimnazial, a doua șansă. Iar cei care au terminat învățământul minim obligatoriu să-i orientăm către parcurgerea cursurilor de formare profesională”, spune directorul AJOFM Botoșani.

Județul Botoșani are o populație puternic îmbătrânită mai ales în zona rurală, astfel că satele se depopulează masiv. Una dintre principalele cauze este plecarea masivă a tinerilor, mai ales a celor de la țară, în străinătate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...