UPDATE Ziua în care PSD poate rămâne singur la guvernare: care e strategia celor de la ALDE și ce rol are Mircea Diaconu

Alexandru Ioanid 26.08.2019, 12:57
UPDATE Ziua în care PSD poate rămâne singur la guvernare: care e strategia celor de la ALDE și ce rol are Mircea Diaconu

Luni, 26 august, e ziua în care scena politică din România s-ar putea reorganiza. PSD ar putea rămâne singur la guvernare, ALDE își cam face planuri alături de Pro România, iar Mircea Diaconu, aspirant la statutul de candidat la președinție, ar putea obține sprijinul nesperat de la cel puțin două formațiuni.

ACTUALIZARE 3: Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că s-a întâlnit cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar că nu s-a hotărât încă dacă Mircea Diaconu va fi sprijinit de cele două formațiuni.

„Am discutat despre ideea de a avea un candidat propriu pentru alegerile prezidențiale sau de a-l sprijini pe Mircea Diaconu. Dacă ALDE nu-l susține, o să-l susținem doar noi”, a declarat Victor Ponta, care a precizat că o decizie va fi luată în cursul zilei de luni.

ACTUALIZARE 2: Potrivit unor surse politice citate de Mediafax, Călin Popescu Tăriceanu a renunțat să mai candideze la prezidențiale. Dacă informația va fi confirmată, atunci devine tot mai clar faptul că ALDE (din opoziție) și Pro România l-ar putea susține pe Mircea Diaconu.

ACTUALIZARE: PSD se va reuni, de la ora 17:00, într-o ședință de urgență a Comitetului Executiv. Acolo ar urma să fie analizate concluziile zilei și posibila ieșire de la guvernare a ALDE.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește, luni, de la ora 10:00 cu partenerul de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu – liderul ALDE. E posibil ca ALDE să decidă ieșirea de la guvernare și intrarea în opoziție. În aceste condiții, arhitectura politică de la București s-ar putea schimba și în prim plan ar putea apărea noi actori. Actori….la propriu.

Mircea Diaconu și-a anunțat, duminică, intenția de a candida la președinție din postura de independent. Susține că are în plan să strângă cele 200.000 de semnături necesare și a spus că va căuta sprijin oriunde.

Un sprijin care ar putea veni chiar de la Ponta și Tăriceanu. În situația în care ALDE iese de la guvernare, atunci formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu s-ar putea alia cu Pro România, partidul lui Victor Ponta. Și, de aici, lucrurile se complică.

De ce s-ar despărți ALDE de PSD și cum schimbă lucrurile anunțul lui Mircea Diaconu

Sursa foto: Inquam Photos
Sursa foto: Inquam Photos

Pe parcursul zilei de luni, au loc mai multe ședințe importante în care fiecare partid va decide ce va face în cazul unei reorganizări pe scena politică din România. ALDE și Pro România au ședințe separate în care vor decide strategie.

Apoi, Tăriceanu se întâlnește cu Dăncilă. PSD ar vrea să evite scenariul în care ALDE trece în opoziție pentru că ar rămâne fără majoritate în Parlament. De cealaltă parte, sunt mulți analiști care susțin că, odată cu ieșirea de la guvernare, ALDE se va îngropa singur.

Sigur, Tăriceanu se uită către formațiunea lui Victor Ponta, Pro România. Dar fostul premier pune condiții. Ar vrea, spre exemplu, ca Tăriceanu să renunțe la candidatura proprie la președinție și să-l susțină, alături de Pro Românie, pe Mircea Diaconu.

Dacă ALDE iese de la guvernare, atunci va avea o altă ședință programată la ora 16:00, în care va decide ce va face pe viitor.

Calin Popescu Tariceanu, candidatul ALDE la prezidentiale

Duminică, Viorica Dăncilă spera într-o reconciliere.

„Nu am luat în calcul acest lucru (ieșirea ALDE de la guvernare – n.red.), nu am fost anunțați de către partenerii noștri de coaliție că vor să iasă de la guvernare. De ce facem alt scenariu în condițiile în care suntem încă în coaliție? Astăzi ne bucurăm de strângerea de semnături, de încurajările oamenilor și acest lucru este foarte important. Pe mine mă interesează nu să mă lupt cu contracandidații mei, ci să fiu cât mai mult între români. Și astăzi la Racșa se întâmplă acest lucru și îmi dă toată energia pentru a merge mai departe”
Viorica Dăncilă, premierul României

Călin Popescu Tăriceanu a dat semne încă de săptămâna trecută că vrea să renunțe la guvernare pentru că, în opinia sa, Guvernul este unul „impotent”. ALDE ar vrea o restructurare și un nou program de guvernare, dar premierul a respins aceste idei.

Dacă va fi sigur că ALDE va avea un viitor mai bun în opoziție, alături de Pro România, atunci Tăriceanu ar putea decide să se despartă de PSD. Iar social-democrații vor guverna singuri.

Sau vor căuta sprijinul altor partide. Posibil să se îndrepte către UDMR.

Urmăriți Impact.ro și pe