Mâine, la data de 25 octombrie, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles, experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria. În același timp, Consiliul va face paşii necesari pentru ca cele două ţări, dar și Croaţia, să adere complet la spaţiul de liberă circulaţie.
„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen.
Există un proces în desfăşurare la nivelul UE privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei. Din 2011, Comisia a pledat activ pentru definitivarea spaţiului Schengen. Comisia consideră că România, Bulgaria şi Croaţia au îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a adera”, a declarat Anitta Hipper, într-un e-mail remis luni Agerpres.
Anitta Hipper este purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, fiind cea care a făcut aceste afirmații ca răspuns pentru a comenta votul din Camera Reprezentanţilor a parlamentului olandez, din data de 19 octombrie, asupra unei rezoluţii referitoare la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

De ceva vreme, guvernul olandez pune piedici României, votând împotriva intrării acesteia şi Bulgariei în spaţiul Schengen, iar motivul o reprezintă corupţia şi problemele persistente cu crima organizată din ambele ţări. Se pare că aceste probleme care pot duce funcţionarea improprie a securităţii frontierelor unei ţări Schengen astfel că reprezintă riscuri de securitate pentru Ţările de Jos şi pentru întregul spaţiu Schengen.
În acest sens, rezoluţia solicită guvernului de la Haga să pună la cale mai multe investigaţii suplimentare cu privire la supravegherea frontierelor de către România şi Bulgaria, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare.
Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru”, a declarat Sophia in’T Veld, membră a Partidului Democraţii 66 (D66) din Olanda, potrivit sursei citate.
Această rezoluție, cu numărul 1849, a fost propusă de deputatul Jeroen van Wijngaarden, membru al Camerei Reprezentanţilor a parlamentului din partea Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie. Șeful guvernului a declarat că aceasta este hotărârea Camerei şi aceasta este politica în vigoare, potriviy transcrierii intervenţiilor ce a fost publicată pe site-ul legislativului.