Liderul de la Kiev a avut o nouă intervenție în cadrul cele mai importante instituții a lumii, în care nu s-a mai putut abține și a izbucnit. Președintele Zelenski a răbufnit în direct, în timpul unui discurs public în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Acesta a făcut mai multe solicitări la adresa reprezentanților organizației.
Șeful statului ucrainean face față de mai bine de 40 de zile atacurilor forțelor armate ruse și continuă să solicite ajutor din partea instituțiilor internaționale care au un cuvânt de spus în privința securității mondiale. După intervenții numeroase, filmate pe parcursul zilelor de război, președintele Zelenski, pare să fi ajuns la capătul puterilor, astfel că liderul de la Kiev a izbucnit în direct, în timpul discursului său din fața oficialilor ONU.
Acesta a solicitat Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să ofere garanții de securitate Ucrainei, în contextul în care crimele macabre din orașul Bucha au stârnit reacții la nivel internațional. De asemenea, președintele Zelenski solicită instituțiilor mondiale să ia măsuri privind pedepsirea lui Vladimir Putin, pe care îl consideră vinovat de crime de război prin acțiunile sale de pe teritoriul Ucrainei.
„Unde este securitatea pe care trebuie să o garanteze Consiliul de Securitate? Nu există. Deși există un Consiliu de Securitate. Deci, unde este pacea? Care sunt acele garanții pe care Națiunile Unite trebuie să le garanteze?” a întrebat președintele Zelenski în timpul discursului său.
Zelenski a afirmat că Rusia și reprezentanții săi ar trebui să fie răspunzătoare pentru masacrul comis în Ucraina, potrivit CNN. De asemenea, președintele ucrainean s-a arătat intrigat de lipsa de reacție a ONU ca urmare a acțiunilor brutale desfășurate de armata lui Putin în Ucraina, prin care au fost încălcate numeroase reguli internaționale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Aș dori să vă reamintesc articolul 1, capitolul 1 al Cartei ONU. Care este scopul organizației noastre? Scopul ei este menținerea păcii. Și acum Carta ONU a fost încălcată literalmente, începând cu articolul 1. Ce rost au toate celelalte articole?”, a spus el.
Președintele Ucrainei consideră că pedepsirea crimelor de război din timpul conflictului ucrainean ar putea reprezenta un exemplu pentru alți astfel de potențiali criminali de la nivelul lumii. De asemenea, el a solicitat investigații complete și transparente care să dovedească ce s-a întâmplat de aproape două luni în statul pe care îl conduce.
„Acces total pentru jurnaliști, cooperare maximă cu instituțiile internaționale, implicarea Curții Penale Internaționale, responsabilitate completă și deplină. Sunt sigur că fiecare stat membru al ONU ar trebui să fie interesat de acest lucru. Pentru ce? Pentru a-i pedepsi pe toți cei care se consideră privilegiați și cred că pot scăpa nepedepsiți. Arătați-le tuturor celorlalți potențiali criminali de război din lume cum vor fi pedepsiți dacă cel mai mare criminal de război este pedepsit”.
În plus, liderul ucrainean a cerut ca soldații armatei ruse și cei care le-au dat ordine să comită atacurile brutale în Ucraina să fie judecați pentru crime de război, în fața unui tribunal, asemănător celui de la Nürnberg, unde au fost judecate crimele naziștilor, după al Doilea Război Mondial.

În urmă cu câteva zile, președintele ucrainean a făcut o vizită în cadrul localității Bucha, care a fost afectată de atrocitățile forțelor armate ruse. Sute de civili au fost uciși și abandonați în stradă. Despre acest masacru, Zelenski a precizat că „nu există nicio crimă pe care rușii să nu o fi comis acolo”.
„Armata rusă i-a ucis intenționat pe toți cei care și-au apărat țara. Au împușcat și au ucis femei. Au ucis familii întregi, adulți și copii, și au încercat să ardă cadavrele. Mă adresez dumneavoastră în numele oamenilor care onorează memoria celor decedați și memoria civililor care au fost împușcați după ce au fost torturați. Unii dintre ei au fost împușcați pe străzi”, a spus Zelenski.
De asemenea, liderul ucrainean a menționat că se așteaptă că Rusia „va da vina pe toată lumea pentru a-și justifica propriile acțiuni” în Ucraina.
„Vor spune că există diferite versiuni, că este imposibil de stabilit care dintre acele versiuni este adevărată. Vor spune chiar că filmările au fost regizate, dar acum suntem în 2022”, a continuat el.
Cu toate acestea, o analiză recentă precizează că imaginile surprinse recent prin satelit dovedesc clar atacurile din Bucha, servind la investigații concludente pentru a analiza situația.